Nașterea Domnului – clipa nașterii din nou a lumii

12 Decembrie 2019

În aceste momente de har născute din bucuria sărbătorii, după ce am așteptat întru nevoința postului, asemenea profeților și drepților Vechiului Testament, nașterea lui Mesia, Cel ce a împăcat pe om cu Dumnezeu, suntem chemați la a cinsti în Pruncul din Bethleem pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, la înnoirea vieții prin unirea cu Dumnezeu Euharistic, la împlinirea vocației de fii ai lui Dumnzeu după har, la ocrotirea familiei pe care Dumnezeu a așezat-o garantă a perpetuării darului vieții, la educația aleasă a copiilor pe care Dumnezeu ni i-a încredințat, precum și la cinstirea părinților noștri care ne-au născut și ne-au crescut.
Vă invit cu părintească dragoste să retrăim bucuria sărbătorii Nașterii Domnului în toată dimensiunea ei teologică, mântuitoare, încercând să fim buni și milostivi cu semenii nostri aflați în suferință sau lipsuri materiale și aducând speranță în sufletele celor pe care încercările vieții i-au acoperit de tristețe făcându-i să trăiască în izolare și uitare. Să căutăm pe Hristos, Cel care poate să ne călăuzească și să ne lumineze viața, asemenea magilor, să înălțăm cântări de laudă și recunoștință lui Dumnezeu, Care ne-a deschis ușa veșniciei, să ne pregătim ființa pentru a fi luminată și înnobilată de prezența și blândețea Pruncului Iisus.

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini

din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

 

Iubiții Mei,

În fiecare an, lumina izvorâtă din Peștera Bethleemului se revarsă ca o mângâiere peste tot Pământul, dar mai ales în inimile tuturor celor care își încordează ființa prin osteneli duhovnicești pregătind-o pentru a fi cămară a veșnicului Împărat și templu al Duhului Sfânt. Întreaga creație retrăiește momentul în care Împăratul slavei S-a deșertat pe Sine, a coborât pe Pământ, luând chip de om și S-a smerit făcându-Se ascultător față de Părintele Său ceresc până la moarte (Filipeni 2,7-8). Actul unic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu în istorie ne descoperă prin Sărbătoarea Crăciunului taina mântuirii, ca revărsare a iubirii Preasfintei Treimi față de creație și înălțare a omului la starea cea dintâi, la demnitatea paradiziacă. În scrierile lor, Sfinții Părinți ai Bisericii vorbesc despre Dumnezeu, Care coboară pe pământ pentru a-l înălța pe om la ceruri, și despre Fiul lui Dumnezeu, Care Se face rob pentru ca omul să redobândească prin darul libertății, demnitatea de fiu, sintetizând lucrarea de restaurare a umanității printr-o sintagmă ce a rămas definitorie pentru dimensiunea hristologică a mântuirii, spunând că: „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu (după har)”.

Prezența smerită a Fiului lui Dumnezeu în istorie a fost anunțată profetic, prin insuflarea Duhului Sfânt, cu mult timp înainte de întrupare, tocmai pentru ca martorii misiunii Sale mesianice să-L recunoască nu după înfățișarea exterioară a chipului Său, ci după profunzimea mesajului dumnezeiesc și înălțimea lucrării mântuitoare. Sub vălul umanului, Fiul lui Dumnezeu a împlinit planul restaurării întregii creații, recuperând pe om din adâncul Iadului, deschizându-i ușa Împărăției cerurilor și așezându-l în comuniune de veșnică iubire cu Dumnezeu.

Pentru împlinirea acestui plan de mântuire a lumii, Fiul lui Dumnezeu și-a ales un popor, un loc și un timp anume. Deși condițiile pentru întrupare erau propice, toate concurând la „plinirea vremii” (Gal.4, 4), Hristos Se naște ca un străin, departe de iubirea împărtășită a oamenilor, într-o peșteră întunecată, în compania câtorva păstori și a necuvântătoarelor, urmând a fi condamnat la moarte de Irod și a peregrina pe drumul Egiptului. Nici elitele spirituale și nici mai marii poporului iudeu nu au înțeles că erau martori ai celui mai important eveniment petrecut vreodată. Poate chiar în momentul în care Iosif și Maria căutau loc de găzduire în neprimitorul Bethleem, sinagogile răsunau de glasul preoților care recitau din textele profetice paragrafele biblice care vorbeau despre locul nașterii lui Mesia (Miheea 5, 1), iar când Fecioara năștea pe piatra rece a peșterii, înțelepții poporului tâlcuiau textul din Isaia care zugrăvește chipul celei care trebuia să mijlocească venirea în lume a lui Emanuel/ trimisul lui Dumnezeu (Isaia 7,14). Într-o astfel de atmosferă, în care umanitatea uitase de Dumnezeu cu gândul la fericirea izvorâtă din propriile plăceri, ca oarecând oamenii din vremea lui Noe, iar împăratul Romei, Cezarul Gaius Iulius August, se declara cu aroganță ca fiind zeu (Pontifex Maximus) (Luca 2,1-2), adevăratul Dumnezeu se face om coborând între oameni pentru a da o nouă perspectivă de înțelegere a lumii și umplând timpul cu prezența veșniciei Sale. De altfel, în Protoevanghelia lui Iacov se relatează faptul că în momentul nașterii Pruncului Iisus, bătrânul Iosif are o revelație în care timpul se oprește în loc pentru o clipă, întreaga natură înconjurătoare rămânând încremenită, pentru ca apoi totul să reintre în normal. Este clipa în care timpul suspendat, umplut de prezența dumnezeiască a Pruncului, se răsfiră spre veșnicie orientând întreaga creație spre Dumnezeu. Momentul nașterii Pruncului în peștera Bethleemului este clipa nașterii omului nou la o nouă viață. Lumea devine pridvorul Împărăției Cerurilor, iar Dumnezeu este Părintele ceresc în brațele Căruia omul își regăsește sensul de a fi. Nașterea Domnului este clipa nașterii din nou a lumii. O nouă creație care își începe existența odată cu intrarea în timp a Creatorului ei. Glasul îngerilor vestește împlinirea timpului mesianic al împăcării omului cu Dumnezeu: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14).

Iubiții Mei,

În atmosfera austeră a peșterii neprimitoare din Bethleem, Pruncul Iisus este ținut în brațe de Maica Sa și prin ea de către întreaga umanitate care de milenii aștepta ieșirea izbăvitoare din criza spirituală în care o aruncase propria neascultare de Dumnezeu. Evenimentul Nașterii Domnului este astfel o Icoană a familiei, a bucuriei mamei care naște prunci și lăcrimează mulțumind cu recunoștință Creatorului pentru că și-a împlinit destinul și chemarea în această lume, a fericirii pruncului care simte ocrotirea și iubirea părinților în îmbrățișarea gingașă a mamei. Nimic nu poate înlocui mângâierea și șoapta bucuriei mamei sau blândețea și uimirea tatălui în viața unui prunc. Creștinul este dator să  apere această icoană în fața presiunii crescânde a alternativei de import care subminează firescul. În felul acesta, pentru fiecare creștin, Sărbătoarea Crăciunului este bucuria regăsită a copilăriei, veselia pruncilor, pacea căminului părintesc, bunăvestirea colindului, totul într-o atmosferă a armoniei născute din prezența iubitoare a lui Dumnezeu în mijlocul celor ce-L primesc în cămara inimii curățită prin post și răstignită cu gândul la îngrijirea aproapelui.

Totodată, Fecioara Născătoare de Dumnezeu este Icoana Bisericii, care naște în Hristos pe fiii săi, la o nouă viață duhovnicească, și îi curățește prin lucrarea Tainelor, pregătindu-i pentru întâlnirea cu Dumnezeu în iubirea comuniunii veșnice. Maternitatea și curăția sunt coordonatele ecleziastice prin care putem renaște la o viață nouă împreună cu Hristos, gustând din libertatea de a-L avea pe Dumnezeu în inimă în aceste timpuri dezrădăcinate, în care se promovează sincretismul religios, hedonismul, apostazia și goana irațională după împlinirea unui ideal uman eșuat (spiritual) într-un orizont strict materialist. În acest context cultural și religios eterogen contemporan, creștinul este chemat să reconsidere fundamentele vieții spirituale făcând recurs la izvorul Revelației, pentru a redescoperi duhul autentic al viețuirii bineplăcute lui Dumnezeu și a trăi în atmosfera binecuvântată a credinței creștine, așezând în inima existenței sale icoana familiei binecuvântate de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor”, fiind pentru noi un timp al reflecției asupra valorilor fundamentale care au generat continuitatea neamului românesc în spațiul binecuvântat al Ortodoxiei, născând o națiune dreptslăvitoare.

Anul 2020 este închinat și aducerii aminte de personalitățile care au promovat filantropia, dedicându-și viața slujirii aproapelui, împlinind astfel porunca Evangheliei și urmând întru toate pilda vieții Celui mai mare filantrop care, din iubire față de omenire, a trimis pe singurul Său Fiu în lume pentru ca, prin moartea Sa, să recupereze din robia morții pe omul cel pierdut.

În aceste momente de har născute din bucuria sărbătorii, după ce am așteptat întru nevoința postului, asemenea profeților și drepților Vechiului Testament, nașterea lui Mesia, Cel ce a împăcat pe om cu Dumnezeu, suntem chemați la a cinsti în Pruncul din Bethleem pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, la înnoirea vieții prin unirea cu Dumnezeu Euharistic, la împlinirea vocației de fii ai lui Dumnzeu după har, la ocrotirea familiei pe care Dumnezeu a așezat-o garantă a perpetuării darului vieții, la educația aleasă a copiilor pe care Dumnezeu ni i-a încredințat, precum și la cinstirea părinților noștri care ne-au născut și ne-au crescut.

Al vostru păstor şi pururea către Domnul rugător,

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

*Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos dată în reşedinţa Noastră arhiepiscopală de la Roman, decembrie 2019

Nașterea Domnului – clipa nașterii din nou a lumii