Mihai Eminescu, omagiat în Catedrala Arhiepiscopală din Roman

În conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod din februarie 2013, în fiecare eparhie din țară au fost oficiate slujbe de pomenire pentru marele poet național și membrii familiei sale. În consecință, în Catedrala arhiepiscopală din Roman și în alte biserici de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au fost oficiate slujbe de pomenire pentru membrii familiei lui Mihai Eminescu, dar și scurte reprezentații cuprinzând poezii și cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu.

 Astăzi, 15 ianuarie, când românii de pretutindeni cinstesc Ziua Culturii Naționale, la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată slujba Parastasului pentru marele poet Mihai Eminescu și membrii familiei sale. Alături de aceștia, în cadrul slujbei, au fost pomenite parsonalitățile vieții culturale romașcane, poeți și prozatori, care au trecut în viața veșnică de-a lungul timpului.

După acest moment liturgic, elevii clasei a IV- a A de la Școala „Vasile Alecsandri”, coordonați de doamna învățătoare Cristina Sorlescu, elevii clasei a IV-a de la Colegiul Național „Roman Vodă”, coordonați de doamna învățătoare Cojocaru Anișoara și elevii de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” au prezentat un program cultural-religios dedicat „Luceafărului poeziei românești”.

Pe rând, elevii celor trei școli de prestigiu din localitate au rostit poezii religioase din universul poetic eminescian și au prezentat celor prezenți aspecte inedite din viața poetului omagiat.

Apoi, elevul Bogdan Blanaru  din clasa a XII-a a Liceului Teologic a prezentat un eseu în care a surprins elemente din viața religioasă a lui Eminescu, din viața rudelor sale care au viețuit în mănăstirea Agafton din Botoșani, a prezentat gânduri eminesciene născute din desele vizite ale poetului la mănăstire, aspecte ale preocupărilor sale în ceea ce privește studierea cărților vechi de slujbă scrise în slovă chirilică, încheind cu spovedania sa de la Mănăstirea Neamț și testamentul încredințat preotului duhovnic.

La final, corul „Laudamus” al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, dirijat de domnul profesor Gheorghe Gozar, a interpretat trei piese (Sara pe deal, Pe lângă plopii fără soț și Rugăciune) pe versuri de Eminescu.

După acest eveniment, elevii seminariști s-au deplasat în Sala de festivități a liceului unde s-a desfășurat un program artistic ce a cuprins recital de poezie, interpretare corală a versului eminescian, prezentarea unui referat, de către domnul profesor de muzică, Ovidiu Trifan, iar la final un concurs de poezie eminesciană.

„Activitatea de astăzi, la împlinirea a 166 de ani de la nașterea poetului nepereche al românilor, defășurată în Catedrala Arhiepiscopală din Roman cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, deschide seria evenimentelor cultural-religioase dedicate tinerilor, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Eminescu însuși a fost preocupat de problema educației în perioada cât a fost revizor școlar în județele Iași și Vaslui. Ulterior, ca jurnalist, a expus în articole de ziar gândurile sale referitoare la rolul formativ al educației pentru tineri, precum și la importanța și necesitatea educației religioase în școală”, a precizat părintele Valentin Băltoi, Consilier cultural.