Mica Unire sărbătorită în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

24 Ianuarie 2019

Parohia „Sfinţii Trei Ierahi” din Bacău şi Asociaţia „Treime de Arhierei”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău au organizat un moment omagial în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române din anul 1859.

Întrucât în data de 24 ianuarie a.c. s-au împlinit 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” însoţiţi de doamna Prof. de Religie Mirela Cîrlan, au venit la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” Bacău pentru a comemora acest moment deosebit din istoria poporului român.

Părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban au săvârşit slujba de Te Deum, drept mulţumire Bunului Dumnezeu pentru realizarea acestui act crucial în istoria ţării noastre. A urmat slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniţi Mitropoliţii Sofronie Miclescu al Moldovei şi Nifon al Ţării Româneşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române. La final, toţi cei prezenţi au intonat cântece patriotice, iar copiii au primit fructe şi dulciuri din partea Asociaţiei „Treime de Arhierei”.

Acest eveniment intitulat „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română”, împreună cu manifestările prilejuite de Ziua Culturii Naţionale (când a fost sărbătorit poetul naţional Mihai Eminescu) au fost desfăşurate în cadrul Proiectului „Întoarcere la Veşnicia din sate”, din cadrul Concursului Naţional Catehetic „Hristos – sufletul satului meu”. În acest proiect se doreşte o frumoasă colaborare între Biserică şi Şcoală, scopul principal fiind promovarea culturii, a valorilor şi tradiţiilor naţionale în rândul tinerilor.