Mănăstirea „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Runc

La o distanţă de câţiva kilometri, spre răsărit de oraşul Buhuşi, într-o zonă deluroasă împădurită, fiinţează una din vechile mănăstiri ale eparhiei Romanului.

La o distanţă de câţiva kilometri, spre răsărit de oraşul Buhuşi, într-o zonă deluroasă împădurită, fiinţează una din vechile mănăstiri ale eparhiei Romanului.

Prin tradiţie, zidirea ei este atribuită Sfântului voievod Ştefan cel Mare, după bătălia de la Orbic, din 1457, împotriva lui Petru Aron. Documentar este amintită la 1 Aprilie 1695, când se vorbeşte despre o danie a lui Ionaşcu Isărescu cu soţia sa Alexandra, consideraţi ctitorii reali ai mănăstirii. Existenţa ei, fără a socoti câteva crâmpeie disparate ale unor intervenţii mai puţin plăcute, a fost neîntreruptă. Până în 1888 a fost obşte de călugări iar apoi, desfiinţindu-se, a devenit biserică de mir a parohiei Lipoveni-Neamţ. În 1941, venind de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Casian Cojoc reuşeşte să o redeschidă. În 1959, pentru opt ani, este iarăşi închisă şi preluată de Statul comunist. Din anul 1967 viaţa monahală a fost reluată fără întrerupere până în prezent. Hramul bisericii este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, iar al paraclisului „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. După ultima ei redeschidere şi, mai ales după 1990, s-au executat mai multe lucrări de renovare şi extindere a clădirilor anexe, o reconstrucţie a clopotniţei şi cele necesare unor activităţi gospodăreşti curente. Biserica mănăstirii a fost restaurată şi pictată între 1986-1988 de Gheorghe Matei din Arad, în patrimoniul ei existând şi icoana „Axioniţa”, pictată de monahul Irineu Protcenco de la mănăstirea Sihăstria. Mănăstirea Runc are un pronunţat rol şi impact duhovnicesc prin programul complet al slujbelor specific monahale, oferind şi posiblităţi de cazare pentru pelerini. Continuitatea ei peste veacuri a însemnat şi câştigarea unei bogate experienţe duhovniceşti şi pastorale prin râvna stareţilor Casian Cojoc, Sofronie Ungureanu, Isaia Ţugurlan, Melchisedec Nicolau şi, din 22 martie 1987, a stareţului Arhim. Emilian Panait. Mulţi dintre monahii formaţi aici au acoperit, de-a lungul anilor, trebuinţele pastorale şi duhovniceşti ale altor aşezări monahale sau ale centrului eparhial.

În prezent obştea numără 13 monahi, fiind un punct de reper spiritual pentru cei care o cercetează. Asemeni pădurii variate şi drepte în mijlocul căreia se află, vieţuitorii de aici îşi afirmă darurile şi aspiraţia lor spre sfinţenie împlinind în tăcere lucrarea braţelor, a minţii şi a inimii.

Contact:

Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Runc – monument istoric,
Loc. Runc (lângă Buhuşi), jud. Bacău, 605100,
Stareţ: protos. Macarie Costea,
Tel.: 0234.26.12.74, mobil: 0768.19.78.53

 

Eroare | Arhiepiscopia Romanului si Bacaului

Eroare

Mesaj de eroare

Recoverable fatal error: Argument 1 passed to xmlsitemap_node_create_link() must be an instance of stdClass, boolean given, called in /rest/www/epr.ro-0/epr.ro/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module on line 28 and defined în xmlsitemap_node_create_link() (linia 194 din /rest/www/epr.ro-0/epr.ro/sites/all/modules/xmlsitemap/xmlsitemap_node/xmlsitemap_node.module).
Situl a întâmpinat o eroare. Încercaţi din nou.