Liturghie arhierească și pomenire de un an pentru părintele Arsenie Voaideș

16 Februarie 2019

La Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Berzunți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit astăzi, 16 februarie a.c. slujba Sfintei Liturghii și apoi rânduiala parastasului pentru părintele arhimandrit Arsenie Voaideș. Alături de ierarh au fost prezenți preoți și numeroși credincioși care au ținut să participe la parastasul oficiat pentru părintele „Arsenie duhovnicul și filantropul”, la împlinirea unui an de la nașterea sa în Cer.

       În dimineața zilei de 16 februarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost prezent la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Berzunți, din protopopiatul Onești. Aici, a oficiat alături de un sobor de preoți și în prezența a numeroși credincioși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia a hirotonit pe părintele diacon Tătaru Vasile Daniel întru preot pe seama bisericii mănăstirii.

În cuvântul de învățătură Ierarhul a îndemnat pe creștinii prezenți la amintirea și pomenirea părintelui Arsenie.

Părintele Arsenie a sfârșit viața sa doar când a fost așezat în mormânt, dar viața lui a continuat în Cer. Cred că fiecare vă amintiți că atunci când l-am așezat în mormânt, acum un an de zile, tot atunci am făcut și un legământ: Nu te vom uita părinte!, și apoi am făcut veșnica pomenire. Iată că astăzi ați dovedit frații și părinții mei că nu ați venit ca niște amnezici, ci ca cei care fac anamneza, adică aducerea aminte. El a fost trimis ca un dar de la Dumnezeu în preajma noastră și ne-am odihnit sufletește împreună cu el. Astăzi este o zi de bilanț, dar nu a părintelui pentru că bilanțul său s-a făcut, viața lui s-a consumat deja în această istorie, iar raportul lui cu Dumnezeu îl știe tainic el.

Chiriarhul a adresat și un cuvânt de mângâiere pentru fiii duhovnicești ai părintelui.

Am comunicat cu el prin Dumnezeu tocmai ceea ce este esențial pentru viața noastră,  comunicăm pentru a rămâne în comunitate de iubire și pentru a păstra comunitatea adică adunarea oamenilor într-un un singur loc care este Biserica.  Astăzi am venit păstrând comuniunea, păstrând comunitatea și comunicarea.  Astăzi ne-am cuminecat  cu toții în biserică,  cei care au fost chemați întru smerenia noastră pentru a fi împărtășiți din Trupul și Sângele Mântuitorului.  Și în felul acesta a fost prezent și Părintele Arsenie, cel pentru care astăzi  am făcut pomenire prin Liturghie. Deși noi nu am avut acces cu ochii fizici la el, dar cu ochii spirituali, cu ochii de gând am înălțat mintea la Dumnezeu și am înțeles că părintele Arsenie a făcut și el astăzi parte din soborul preoților călugărilor ierarhilor vrednici  și a credincioșilor care sunt în împărăția lui Dumnezeu.  Astăzi a participat și el la Liturghia cosmică ce a fost lăsată de însuși Mântuitorul nostru, Arhiereul cel veșnic. Fiecare persoană este unică în felul ei și unică este relația fiecăruia cu Dumnezeu.   

După Liturghie a avut loc la mormântul împodobit cu flori rânduiala Parastasului la împlinirea unui an de zile de la mutarea la Cer a părintelui Arsenie Voaideș, fostul stareț al vetrei monahale de aici. La final, la poarta mănăstirii fiecare creștin dintre cei prezenți a primit un pachet cu ofrande întru pomenirea marelui duhovnic Arsenie. (pr. Daniel-Ionel Marari)