Liturghie arhierească în Duminica Floriilor la Bacău

În Duminica Floriilor, băcăuanii au avut bucuria de a se ruga împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Chiriarhul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Acesta a oficiat slujba Sfintei Liturghii în biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din municipiul Bacău.

 

La primele ore ale dimineții din Duminica Floriilor, biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din municipiul Bacău a primit vizita IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului care a fost întâmpinat de membrii comunității parohiale cu ramuri înmugurite și flori, pâine şi sare, exprimându-și astfel bucuria de a fi împreună în rugăciune, în sfântul lăcaș ce se ridică lângă unitatea de pompieri ISU din Bacău.

Acesta a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, la ea participând și domnul Sorin Brașoveanu, Președintele Consiliului Județean, domnul Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău precum și domnul colonel Mihalache Ioan, Inspector șef  ISU Bacău.

Cu această ocazie, Arhipăstorul a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit celor prezenți despre pocăinţă, reconciliere şi mântuire.

Pelerinajul nostru pe acest pământ este un Paşte neîncetat, adică o trecere permanentă prin moarte la o nouă formă de viaţă. Spre exemplu, între naşterea noastră iniţială şi adormirea finală, viaţa noastră este constituită din moarte şi înviere. Urmăriţi ciclul vieţii noastre biologice. De fiecare dată când adormim în timpul somnului din noapte, această dispoziţie naturală înseamnă o pregustare a morţii; dar fiecare trezire din somnul nopţii, dimineaţa, înseamnă o înviere din morţi”.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Ioachim a arătat importanță sărbătorii ce premerge Săptămânii Patimilor, vorbind despre ramurile de salcie pe care credincioşii le poartă în mâini.

,,Aceste ramuri puse în pământ prind repede rădăcină, simbolizând astfel sufletele creştinilor, în care învățătura Evangheliei Lui Hristos răsădită încolțeşte şi rodeşte.”

Tot acum, Ierarhul a felicitat pe toți cei care poartă nume de flori şi a binecuvântat lucrările de la această biserică, invitând pe credincioșii din Bacău la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, începând cu orele 17.00, unde va avea loc procesiunea din Duminica Floriilor.

La final, părintele paroh Mihai Beicu împreună cu părinții slujitori Ioan Epure şi Vasile Ichim, a mulțumit ierarhului şi celor prezenți exprimându-şi bucuria pentru modul în care credincioşii se implică în lucrările de construire şi finalizare a sfântului lăcaş. Toți cei prezenți au primit ramuri de salcie sfințite pentru a le duce în casele lor spre pace și liniște în așteptarea Sfintei Învieri.

(Pr. Daniel Marari)