Liturghie arhierească cu prilejul hramului Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

În perioada 24 ianuarie – 02 februarie 2020, în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău vor fi organizate diverse evenimente de aleasă bucurie spirituală destinate enoriașilor, în cadrul „Săptămânii duhovniceşti” prilejuită de hramul bisericii închinată Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Momentul central al evenimentelor duhovniceşti a fost Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească săvârşită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în data de 26 ianuarie.

Programul duhovnicesc cunoscut sub denumirea de „Zilele Parohiei Sfinții Trei Ierarhi Bacău” constituie pentru enoriașii acestei parohii un motiv de intensificare a vieții duhovniceşti prin participarea la un program liturgic săvârșit zilnic, prin participarea la catehezele susţinute de preoţii slujitori, dar și prin închinarea la sfinții ale căror moaște se află în racla adusă cu acest prilej de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Protopopiatul Bacău, duminică, 26 ianuarie a.c., în Duminica a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu), săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, binecuvântând şi susţinând astfel manifestările desfășurate în această perioadă în contextul hramului Parohiei, dar şi al Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a felicitat preoții slujitori ai acestui sfânt lăcaș și pe enoriașii parohiei pentru armonia și conlucrarea lor spre slava lui Dumnezeu, menţionând: „Aici se lucrează în numele Sfinţilor Trei Ierarhi şi iată, în numele lor se construieşte un aşezământ caritabil, care aminteşte de «Vasiliada» Sfântului Vasile cel Mare”.

În cuvântul său de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Ioachim a vorbit clerului și credincioșilor despre timpul liturgic pe care credincioșii prezenți în biserică sunt chemați să-l trăiască în mod plenar, în toată dimensiunea sa: sacră, sacramantală, mistagogică, teologică şi tradiţioanală, arătând cât de importantă este întâlnirea omului cu Dumnezeu:

În duminica de astăzi avem o icoană frumoasă. În fresca de astăzi vedem acel doritor, acel vameş păcătos, care în conştiinţa oamenilor de atunci era repudiat, întrucât vameşii colectau impozitele pentru Imperiul Roman. Totuşi, acest vameş avea în sine dorinţa de a se întâlni cu Hristos, iar Dumnezeu găseşte un moment prielnic, un mijloc prin care să se apropie de el, aşa cum face cu fiecare dintre noi, în anumite circumstanţe ale vieţii noastre. Dumnezeu, pentru a-l recupera pe cel păcătos, coboară mai jos decât acesta, Se smereşte, Se micşorează, adică Se umileşte, termen care provine din latinescul humus, care se poate traduce „aparţinând pământului”. Dumnezeu Se face om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Dumnezeu Se smereşte ca să ne recapete, să ne recâştige, să ne repună pe drumul cel bun, să ne pună pe calea pe care El ne-a indicat-o.

La final, preotul paroh Aurel Cîrlan, împreună cu părinţii slujitori Flavius Balaban şi Marian Gliga, au mulțumit Arhipăstorului Ioachim pentru binecuvântare și pentru cuvântul de suflet oferit celor prezenţi, apoi au mulţumit părintelui protoiereu Costică Busuioc, preoţilor care au slujit şi nu în ultimul rând credincioşilor care au participat şi au înfrumuseţat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Tot în cadrul acestui eveniment, elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău au recitat poemul „Sicomorul lui Zaheu”, meditație lirică la Duminica a XXXII-a după Rusalii şi au susţinut un recital de cântece religioase şi patriotice, coordonaţi fiind de către doamna Prof. de Muzică, Rădăcină Teodora şi de doamna Prof. de Religie Ortodoxă, Cîrlan Mirela-Nela.

Cu prilejul „Anului omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români”, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a binecuvântat osteneala preoţilor, dascălilor, elevilor şi părinţilor în desfăşurarea proiectelor comune dintre Biserică, Şcoală şi Familie, donând un număr de 18 volume de carte din rodul activităţii ştiinţifice şi publicistice proprii, bibliotecii Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, dăruindu-le doamnei director Luminiţa Huţuţui.

Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina la racla cu sfintele moaște care se află în patrimoniul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, adusă în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” încă din data de 24 ianuarie. Delegaţia venită de la Centrul eparhial din Roman, condusă de către PC Părinte Arhimandrit Andrei Ioniţă, a fost întâmpinată de către părintele protoiereu al Bacăului, Costică Busuioc împreună cu preoţii şi credincioşii acestei parohii. Odoarele sfinte vor rămâne în această biserică până duminică, 02 februarie, după Sf. Liturghie a Praznicului Întâmpinării Domnului.

Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Parascheví” a Catedralei Arhiepiscopale din Roman.