IPS Ioachim și-a serbat ziua alături de vârstnicii rezidenți de la Așezământul Social Filantropic de la Hârja

Astăzi, 29 martie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a rugat pentru vârstnicii rezidenți la Așezământul Social Filantropic de la Hârja, mulțumind Milostivului Dumnezeu pentru toate împlinirile din slujirea Sa, la împlinirea a 65 de ani de viață.

La Hârja a fost prilej de bucurie duhovnicească astăzi, prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. În capela Așezământului ocrotit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Ierarhul a fost întâmpinat de părintele protopop Ioan Bârgăoanu și de părintele inspector eparhial Ilarion Mâță, alături de preoți din Protoieria Onești, care i-au oferit „florile recunoștinței” ca semn al prețuirii pentru neobosita lucrare în slujba Bisericii, pentru eforturile cotidiene și dăruirea jertfelnică cu care păstorește această de Dumnezeu păzită eparhie.

După o rugăciune de mulțumire către Milostivul Dumnezeu pentru toate darurile revărsate aspura Sa, asupra preoților și credincioșilor pe care îi păstorește, Înaltpreasfințitul Părinte a primit din partea preoților Protoieriei Onești un dar de suflet, un album ce înmănunchiază momentele deosebite surprinse în fotografii inedite de la toate activitățile desfășurate cu ocazia anului dedicat Centenarului Marii Uniri.
Ierarhul a vizitat șantierul bisericii parohiale închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Cuvioasei Parascheva, cercetând buna desfășurare a lucrărilor de zidire ce se află într-un stadiu destul de avansat, după ce în luna octombrie a anului trecut a fost așezată piatra de temelie.

Părintele Arhiepiscop a mers apoi în mijlocul vârstnicilor rezidenți și a personalului, unde a fost felicitat de fiecare în parte, mulțumindu-le tuturor și așezându-le în inimi cuvinte sensibile, alăturându-se șezătorii din sala de socializare, de asemenea activităților de relaxare, fiind captivat de poveștile de viață impresionante ale veteranilor de război și nu numai. Ierarhul s-a retras apoi în rugăciune la căpătâiul rezidenților imobilizați și a celor care suferă de diferite probleme de sănătate și se află sub tratament în acest centru.