IPS Ioachim a resfințit Biserica „Sfântului Ierarh Spiridon” din Parohia Viforeni

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, sâmbătă, 25 mai 2019, odată cu încheierea lucrările de consolidare, restaurare și înfrumusețare a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, din Parohia Viforeni, Protopopiatul Bacău, județul Bacău, efortul tuturor ctitorilor s-a văzut încununat, prin săvârşirea slujbei de sfinţire de către IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. La acest moment haric, precum și la Liturghia ce s-a săvârșit, au participat: părintele Constantin Busuioc, protopop al Protoieriei Bacău, alături de un sobor numeros de preoţi din împrejurimi, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi mulţime de popor.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a resfințit în dimineața zilei de 25 mai a.c. biserica parohiei cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon” din localitatea băcăuană Viforeni, Protopopiatul Bacău, comunitate păstorită din anul 2010 de preotul Gelu Frasin.

Ansamblul eclesial a fost întregit prin construirea, în anul 2011, a unui așezământ social, iar în anul 2012 a unei capele mortuare, a unei clopotnițe și a unei troițe, precum și a unui altar de vară (în anul 2019), care au fost sfințite acum de către Părintele Arhiepiscop Ioachim.

Astfel, în perioada 2010-2019 s-a refăcut acoperișul bisericii și s-a montat tablă lindab, s-a decopertat exteriorul bisericii până la cărămidă, a fost izolat împotriva infiltrării apei, s-a tencuit și zugrăvit. La interior a fost înlocuită dușumeaua de lemn, veche de mai bine de 100 ani, cu izolație împotriva infiltrării apei, șapă beton, parchet și mochetă, a fost decopertat brâul bisericii până la cărămidă, s-a izolat și pictat, s-a restaurat catapeteasma și strănile, a fost reparat și pictat pridvorul bisericii, a fost înlocuită tâmplăria, a fost introdusă încălzire centrală, iar Sfânta Masă a fost refăcută și placată cu marmură, întreaga biserică fiind înfrumusețată cu obiecte și podoabe de cult.

La împlinirea acestor lucrări, alături de efortul credincioșilor, s-a adăugat sprijinul acordat de Primăria Ungureni, condusă de domnul Vasile Bibire, primarul comunei și de Consiliul Local, precum și al unor oameni de bine, fii ai satului, ce au dorit să-și înscrie numele în rândul ctitorilor de lăcașuri sfinte.

La final, toți ctitorii au primit diplome de vrednicie din partea Ierarhului, iar preotul paroh al acestei comunități de credință a fost hirotesit iconom-stavrofor.

....

Pe Valea Răcătăului, nu departe de Cetatea Tamasidava de pe malul stâng al Siretului, spre răsărit de izvorul pârâului Răcătău, pe valea pârâului Livezi, se întinde pe o lungime de 1.5 kilometri, satul Viforeni, locuit dintotdeauna de răzești. Din trecutul afundat în negura vremurilor, sfidând prin prezența și viața lor lipsa documentelor, locuitorii acestei așezări, au ridicat spre slava lui Dumnezeu și mântuirea poporului binecredincios, cu sprijinul boierului Costache Lepscha, un Sfânt Altar în anul 1835, închinat „Sfântului Ierarh Spiridon”.

(pr. Daniel-Ionel Marari)