IPS Ioachim a oficiat Taina Sfântul Maslu pe Meteora Bacăului

Vineri, 15 noiembrie 2019, la ceas de seară, la biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, au început serile de rugăciune sub omoforul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care vor continua în următoarele zile de vineri din perioada Postului Naşterii Domnului.

Preoţii parohiei „Sfântul Gheorghe” alături de cei de la parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Bacău, Protopopiatul Bacău, alături de părintele protopop Costică Busuioc și împreună cu alţi preoţi din celelalte protopopiate ale Eparhiei, au urcat pe „Meteora Bacăului”, aşa cum mai este supranumit „Metocul Chiriarhal” din Valea Budului condus de maica stareţă stavrofora Magdalena Budeanu, pentru a participa împreună cu credincioşii pe care îi păstoresc la Taina Sfântului Maslu, ce a fost săvârșită de către IPS Părinte Ioachim.

Tot în cadrul acestei slujbe, preotul Liviu Huean din parohia Sarata, Protopopiatul Moinești, recent hirotonit, au fost hirotesit duhovnic, pentru a răspunde nevoilor spirituale din parohiile ce le-au fost încredinţate spre păstorire.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre duhovnicie, slujirea preotului duhovnic, această lucrare deosebit de importantă şi necesară în viaţa Bisericii. 

În afara rugăciunilor de alinare și vindecare a suferințelor trupești și sufletești, Ierarhul a rostit pentru toţi cei prezenţi şi rugăciuni de dezlegare specifice începutului Postului. (Pr. Daniel-Ionel Marari)