IPS Ioachim a oficiat slujba stâlpilor pentru maica Eufrosina Grosaru

15 Februarie 2019

Trecerea unui creștin (monah sau mirean) în Împărăția lui Dumnezeu este, întâi de toate, prilej de rugăciune pentru sufletul celui adormit, dar și pentru familia îndurerată. În aceste momente, Biserica se roagă pentru „odihna sufletului (…) iertarea greșelii cea de voie și cea fără de voie (…) ca Domnul Dumnezeu să așeze sufletul lui unde drepții se odihnesc…”. Aceste clipe de rugăciune sunt cunoscute în practica liturgică drept „slujba stâlpilor” – numele venind de la versetul biblic care numește Biserica „stâlp și temelie a adevărului” (I Timotei, 3, 15). Astfel, împlinind cuvântul biblic și misiunea lui Hristos cu timp și fără timp, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba aceasta specială pentru maica Eufrosina Grosaru.

Născută la Mălini, lângă Munţii Stâ­nişoarei, cu mulţi ani înaintea lui Labiş, maica Eufrosina a ales drumul mănăstirii împreu­nă cu celelalte două surori ale ei (una, călugăriţă la Polovraci, Lavrentia, şi alta, la Vorona, Mitrodora). Tatăl lor murise la Cotul Donului, erou pe front, iar mama lor, Casandra, o creştină pioasă, a purtat jugul greu al văduviei mai mult de 40 de ani, în cele din urmă călugărindu-se şi ea la Mănăsti­rea Vorona din ţinutul Botoşa­nilor, cu numele Casiana.

Maica Eufrosina era la Iaşi de aproape 30 de ani, cu ascultarea la căminul preoţesc. Mai lucra acolo şi monahia Lavrentia, mutată la Domnul în anul 2007, dar, de fapt, maica Eufrosina lucra cât pentru trei persoane la un loc. Se trezea dimi­neaţa, pe la ora 3:00 sau 4:00, îşi făcea pravila, iar la ora 6:00 era în bucătărie. Curăţa toate zarzavaturile cam două ore. Făcea curăţenie, aerisea camerele şi participa la Sfânta Liturghie în fiecare dimineaţă. După slujbă, continua curăţenia la cămin, pregătea camerele pentru oaspeţi, spăla aşter­nuturi şi călca până seara târziu. Nu ştiu cum a putut rezista atâţia ani în această aspră nevoinţă.

Pe slujitorii de la catedrala din Iași i-a îngrijit ca pe propriii copii, n-a refuzat pe nimeni, n-a vorbit vreodată necuviincios, nu s-a scuzat, nu s-a ascuns în spatele cuvintelor. Părintele Partenie, punctual şi sever cum era, nu i-a găsit niciodată pricină acestei călugăriţe. După mulţi ani de ascultare exemplară, părin­tele o numea „stăpâna cămi­nului”. Le-a spus acest lucru şi mitropoliţilor Moldovei, acoperind-o pe monahia Eufrosina cu binemeritate aprecieri. Într-o zi, pe când se afla în ­curtea catedralei cu Mitropolitul Teoctist, maica venea din piaţă cu „târguieli” pentru cămin.

Vă­zând-o de departe, arhimandritul Partenie i-a amintit mitropolitului faptele acesteia, care, într-adevăr, erau meritorii. Când s-a apropiat, a lăsat cum­părăturile jos şi a sărutat mâna mitropolitului, care i-a spus: „Eşti încărcată ca o albină… Mi-a spus părintele că eşti cea mai veche aici”. „Cea mai veche în păcate!”, a răspuns maica cu nedisimulată modestie. „Am auzit că eşti stăpâna căminului”, a continuat mitropolitul. „Iertaţi-mă, Înalt­prea­­sfinţite, sunt stăpâna pă­catelor mele.” „Mi-au spus pă­rinţii că eşti ca o stareţă aici”, a adăugat mitropolitul. „Sunt stareţă peste mătură, o păcătoasă şi nimic mai mult.” A luat bagajul lăsat deoparte şi s-a dus la ascultarea ei. Uluit de răspunsuri şi de marea ei smerenie, mitropolitul i-a mărturisit arhimandritului: „Ca la Pateric vorbeşte maica asta…” Arhimandritul Partenie a spus şi el: „Viaţa ei este ca la Pateric, Înaltprea­sfinţite”.

Maica Eufrosina a mai rămas la Iaşi până în anul 1993. Înainte de a pleca la Mănăstirea Slatina pentru anii de pensie, maica Eufrosina împreună cu Lavrentia au fost invitate la Palatul Mitropolitan să servească masa la prânz cu Mitropolitul Daniel. Nu le-a venit să creadă când au auzit, iar în cele din urmă, când şi-au dat seama că lucrurile erau reale, s-au aşezat cu emoţie în faţa chiriarhului şi au folosit cu stângăcie cuţitul şi furculiţa la momentul festiv care încununa mai mult de 30 de ani de statornică şi jertfelnică slujire. Ani la rând au povestit cum au fost chemate la prânzul arhieresc şi cum au primit multă binecuvântare şi recunoştinţă.

Ce-i drept, maica Eufrosina merita cu prisosinţă această atenţie specială. Foarte rar se întâlneşte o asemenea călu­găriţă, fiică a Ascultării şi Smereniei. O persoană care n-a refuzat pe nimeni, care n-a ştiut să spună nu, care s-a smerit mereu, ascunzând faptele bune într-un chivot special pe care-l trimitea către singurul şi adevăratul Răsplătitor.

Iluminată de darurile Duhului Sfânt, oferea uneori adevărate maxime ale spiritualităţii monahale. Şi când tăcea, învăţa de fapt pe cei din jur o lecţie de trăire înaltă, demnă de paginile Patericului. Petrecută cu lacrimi la propriu, atunci când a plecat din Iaşi, şi pomenită mereu cu sinceritate, monahia Eufrosina s-a stabilit la Mănăstirea Slatina din ţinutul Fălticenilor.

Deşi aproape de satul natal, n-a ieşit decât rareori pe poarta mănăstirii. A continuat şi acolo aceeaşi ascultare desăvârşită, aceleaşi virtuţi, acelaşi veşmânt al smereniei. Lavrentia, călugă­riţa care a ajutat-o în ultimii 30 de ani, a fost suferindă mult timp. A îngrijit-o cu mare atenţie, până în ceasul din urmă, ignorând propria-i boală şi uitând de sine pentru a-l sluji pe cel aflat în suferinţă.

sursa: ziarul lumina

 

Citește mai multe articole despre: IPS Ioachim, slujba stâlpilor, maica Eufrosina Grosaru, iasi, 15 februarie, 2019