IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman

Ultima duminică a anului 2018 a fost un nou prilej sfânt pentru Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a oficiat  Sfânta Liturghie la catedrala arhiepiscopală cu hramul Sfintei Parascheva. Cu această deosebită întâlnire în cadrul liturgic, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi alături de mulțime de credincioși din urbea romașcană.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie în duminica după Nașterea Domnului la Catedrala „Sf. Cuv. Parascheva” din municipiul Roman. În rugăciune, alături de Chiriarh s-au alăturat mulțime de enoriași și credincioși romașcani.

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți la comuniunea continuă cu Dumnezeu, îndemnând ca în anul ce vine, fiecare pe cât cu putință, să fie un om al rugăciunii și al faptelor bune.

Viața noastră de creștini încercăm să o modelăm după mersul liturgic al  anului bisericesc care se accentuează între Crăciun și Înviere. Așa cum am sărbătorit Crăciunul, și în icoana Nașterii Domnului vedem peștera în care va fi trupul lui Hristos, iată că se vede deja Învierea. Iată că și punerea numelui Mântuitorului este foarte importantă pentru că faptul că fiecare suntem chemați pe nume, acesta fiind în Casa Cerului. Dăm slavă lui Dumnezeu că ne-am învrednicit să trecem acest an cu bine, iar cel care urmează să îl petrecem ca pe un an de grație, un an al milei Domnului. 

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Serafim Huzdup a mulțumit Arhipăstorului pentru bucuria prilejuită credincioșilor prin prezența Sa și pentru binecuvântările oferite.

 (Pr. Daniel Marari)