IPS Ioachim a oferit Lumina Învierii băcăuanilor și romașcanilor

Sfânta Lumină ce a coborât în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și care a fost adusă de acolo, în ziua de 27 aprilie 2019, de o delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, a fost adusă sâmbătă seara și la Bacău de către o delegație condusă de părintele arhimandrit Andrei Ioniță.  În orașul de pe râul Bistrița, la catedrala „Sfântul Nicolae IPS Părinte Ioachim a primit Sfânta Lumină pe care a oferit-o preoților protopopi de la Bacău, Onești, Moinești, Buhuși și Sascut pentru a o duce la fiecare preot din zona canonic-administrativă unde slujesc pentru a bucura pe credincioșii păstoriți.

Băcăuanii și romașcanii, împreună s-au putut bucura de Lumina Sfintei Învieri care a fost oferită pe rând fiecăruia de către Părintele Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 La primele minute din Ziua Învierii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a aflat la catedrala „Înălțarea Domnului din Centrul orașului Bacău, unde a participat la slujba Utreniei Învierii, după care a rostit cuvântul Său pastoral, special pregătit pentru această zi unică.

Ierarhul a vorbit celor câtorva mii de băcăuani adunați la slujbă despre Marele Praznic al Învierii:

Hristos înviat este Paștele, Sărbătoarea Sărbătorilor, punctul culminant al anului liturgic. În această zi, Domnul nostru Iisus Hristos și-a împlinit parcursul istoric, călătoria Sa pe pământ. Din acest moment viața Sa a dobândit caracteristici noi, care nu mai seamănă cu ceea ce știm noi că înseamnă viața umană... Atunci când întreaga Biserică intonează troparul Învierii: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le, trebuie să înțelegem și să simțim că Hristos, prin învierea Lui, pune bazele unei noi creații (palingeneză). Însă, noua stare nu seamănă cu nimic din ceea ce oamenii au experimentat până acum, căci nimeni nu o poate verifica în sens științific. Nu există nici o dovadă experimentală a Învierii lui Hristos. De aceea Învierea lui Iisus nu se compară cu nicio altă minune. Ea este revelarea unei stări cu totul noi pentru om, prin care El scapă oricăror condiționări materiale, oricăror amenințări cu boala sau moartea. Este vorba despre un eveniment care are același caracter de noutate pe care l-a avut creația inițială a lumii.

În cuvântul Său, Părintele Arhipăstor a amintit despre Anul Omagial al satului românesc, despre păstrarea identității naționale și a spiritualității ortodoxe.

Pentru ortodocșii români, acest an are o semnificație aparte, deoarece, prin hotărârea Sfântului Sinod 2019 a fost proclamat ca An omagial al satului românesc, devenind astfel un prilej de reflecție, conservare și promovare a ceea ce a dat sens și unicitate spiritualității autohtone. Este un moment prielnic pentru a ne arăta recunoștința față de cei care au dat identitate satului românesc, au menținut, promovat și apărat neamul și credința noastră strămoşească. Dincolo de marile transformări social-politice prin care a trecut România postdecembristă, miezul ființării ei a rămas același, la acest lucru un rol fundamental avându-l Ortodoxia ca mod de viață. În centrul acestui fel de a înțelege și de a trăi realitatea cotidiană se regăsește sărbătoarea pe care o purtăm astăzi cu atâta bucurie în sufletele noastre. Învierea Domnului să fie pentru noi, generația de astăzi, a românilor de pretutindeni, imboldul de a ne trăi existența ca pe un dar al lui Dumnezeu și de a ne păstra identitatea spirituală, culturală și națională oriunde ne-am afla pe meridianele acestui pământ, care este casa noastră și locul prezenței lui Dumnezeu.

Chiriarhul Eparhiei Romanului și Bacăului a slujit Sfânta Liturghie Pascală la catedrala „Sf. Cuv. Parascheva" din Roman, alături de preoți și diaconi și unde a binecuvântat pe credincioșii romașcani. În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, foarte mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

La final, așa cum s-a îndătinat obiceiul, toți credincioșii prezenți la dumnezeiasca Liturghie au primit ouă roşii, pască şi cozonac, salutând ierarhul, așa cum este tradiția pascală, cu urarea creștină „Hristos a înviat!”, tot acum fiind citită de către un arhidiacon scrisoarea pastorală cu titlul: Învierea Domnului, începutul unei noi creații, alcătuită de către Arhipăstorul Ioachim pentru acest eveniment profund, duhovnicesc.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Paraschevi” a Catedralei Arhiepiscopale care, cu pregătirea și profesionalismul de care dau dovadă de fiecare dată, au încununat slujba Învierii cu cântările speciale ale acestor zile de lumină și har.

Bucuria Sfintei Învieri va continua în ziua de duminică, întrucât după amiază va fi oficiată Vecernia Sfintelor Paşti la care vor sluji alături de Ierarh, preoţii consilieri și inspectori eparhiali, precum și preoți din parohiile protopopiatului Roman.

(Pr. Daniel-Ionel Marari)