IPS Ioachim a fost colindat în Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în ziua de 18 decembrie 2018, în catedrala arhiepiscopală din Roman a avut loc un mic concert de colinde tradiționale, sub genericul nașterii Pruncului Mântuitor, ce au reunit corul de copii al parohiei Ruginoasa din protopopiatul Roman, corul de copii „Ziurel de ziuă” și Corul de adulți Buna Vestire, ambele de la parohia Răducanu din Târgu Ocna, protopopiatul Onești.

Frumosul eveniment s-a desfășurat în prezența IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului,  alături de părinți consilieri și inspectori eparhiali, de preoți slujitori de la catedrală, și în prezența unor credincioși. Cu ocazia concertului de colinde au încântat pe toți cei prezenți prin profesionalismul, pregătirea și interpretarea de care au dat dovadă în transmiterea actului Nașterii Pruncului Dumnezeiesc.

La finalul concertului Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit celor prezenți despre semnificația colindelor în spiritualitatea poporului român și despre tradiția concertului de Crăciun susținut de numeroase grupuri corale în Catedrala arhiepiscopală, în ajunul sărbătorilor de iarnă. Totodată, continuând o frumoasă tradiție, Părintele Arhiepiscop Ioachim a oferit daruri prin slujitorii catedralei grupurilor de colindători daruri, dar și produse de panificație de la brutăria „Betleem”. (Pr. Daniel Marari)