„Învierea lui Hristos - bucuria tuturor!”

Pentru că Sărbătoarea Învierii Domnului, fără faptele care spun mai mult decât o vorbă, nu ar avea același înțeles, elevii clasei a VI-a B, ai Școlii Gimnaziale ,,Emil Racoviţă” din Oneşti, sprijiniţi de părinţii lor şi îndrumaţi de profesor Elena Daniela Coşa, educaţi în spiritul valorilor moral-creștine, s-au implicat într-o nouă activitate filantropică, sub numele ,,FII DARUL LUI DUMNEZEU-DĂRUIEŞTE UN ZÂMBET!’’.

Această activitate este inclusă în proiectul filantropic ,,ÎNVIEREA LUI HRISTOS –BUCURIA TUTUROR’’ şi în obiectivele proiectului naţional ,,1 DECEMBRIE 1918- NĂSCUŢI LIBERI, CRESCUŢI ÎN UNIRE, EDUCAŢI SPRE NEMURIRE’’.

În acest sens, cu ajutorul donaţiilor părinţilor, s-a ajutat o familie cu doi copii, fără posibilităţi materiale. Astfel s-au cumpărat pentru copii produse de îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării. S-a achitat preţul unei chirii şi s-au cumpărat produse alimentare (carne de pui, lapte, ouă, dulciuri, fructe şi legume, produse de igienă corporală şi detergenţi) .
Multumim părintilor pentru sprijinul acordat, elevilor pentru generozitate,dărnicie şi mai ales pentru dorinţa lor de implicare în astfel de acţiuni caritabile.
În această acțiune, cei implicați au fost sprijiniţi de doamna Raluca Alupei, preşedintele Asociaţiei ,,Filantropia Oneşteană’’.

,,Activitatea m-a ajutat să înteleg că trebuie să preţuim ceea ce avem, deoarece mulţi copii sunt fără posibilităţi materiale. Dar am mai înţeles ceva şi anume, că trebuie să-i ajutăm mai mult pe părinti, să îi respectăm pentru efortul lor de a ne oferi cele necesare şi să îi respectăm pentru dragostea cu care ei ne înconjoară, în mod permanent.'' (Vâlea Bianca).
,,Activitatea desfăşurată azi, a fost una plină de sensibilitate. Mi s-a umplut sufletul cu bucurie, văzându-le zâmbetul care le-a luminat chipurile celor doi copii. Cu siguranță, a fost una dintre multele şi frumoasele experiențe, ale activităţilor filantropice, desfăşurate alături de doamna profesoară Coşa Daniela.’’ (Babaşa Amalia).