Întrunirea preoților Cercului Pastoral nr. 5 "Sfânta Cuvioasă Parascheva", din Protoieria Sascut

12 Aprilie 2019

Începând cu ora 10.00, în ziua de 12 aprilie a.c., în biserica parohială ce poartă hramul "Nașterea Maicii Domnului'' din satul Țepoaia, com. Motoșeni, păstorită de părintele Ionuț Liviu Apetrei, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, precedată de slujba Agheasmei Mici de către un sobor de 13 preoți, împreună cu coordonatorul cercului pastoral, părintele Domide Marian Muche.

În desfășurarea programului liturgic, soborul de preoți l-a avut în mijlocul său pe părintele Ciprian Eugen Ciuche, consilier sectorul social-filantropic, însoțit de părintele Gabriel Albu asistent social - Protoieria Sascut și de Carla Livia Pișcu, asistent social -  Fundația Melchisedec, Filiala Bacău.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, părintele Domide Marian Muche a vorbit despre istoricul satului Țepoaia, evidențiind ctitorii și făcătorii de bine ce au ajutat la construirea sfântului locaș, în anul 1839.

Totodată, părintele consilier a transmis credincioșilor arhierești binecuvântări din partea Ierarhului și a prezentat proiectul social-cultural ce va fi implementat în următoarea perioadă la nivelul parohiei, constând într-o tabără interculturală desfășurată sub genericul "Satul românesc - Raiul cel frumos al prietenilor în Hristos'', având susținerea Consiliului Local și al Primăriei Motoșeni, reprezentat de primarul Constantin Corneliu Ghelase Armencea și directorul Adrian Mihăilescu.

Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de credincioșii parohiei preoților și celor prezenți, unde au avut loc discuții legate de activitățile sociale și proiectele interculturale ce vor fi derulate la nivelul Protopopiatului.

Pr. Apetrei Liviu Ionuț

Citește mai multe articole despre: protoieria sascut