Întâlnirea națională a consilierilor sociali din Patriarhia Română

În perioada 7-8 mai 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, reprezentanții eparhiei noastre au participat la Adunarea generală a membrilor Federației Filantropia și consilierilor sociali ai eparhiilor de pe cuprinsul Patriarhiei Române, organizată la Centrul pentru formare continuă "Dumitru Stăniloae" din București.

la întrunirea de la București Eparhia Romanului și Bacăului a fost reprezentată de Pr. Consilier Eugen Ciprian Ciuche, vicepreședinte al Fundației Episcop Melchisedec, filiala Bacău, Pr. Inspector Ilarion Mâță, președinte al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja și pr. Radu Ovidiu, președinte al Asociației Ovidenia 2005 Bacău, membri în Adunarea Generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române.

În prima zi a întâlnirii, președintele și directorul executiv al Federației Filantropia au prezentat agenda zilei și așteptările sesiunii de comunicări. Lucrările au început prin cuvântul de binecuvântarea al Preasfințitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop –vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.  A urmat prezentarea Raportului finaciar contabil al Federației și problemele finaciare cu care se confruntă instituția la momentul de față. Modalitățile de revigorare a structurii sociale a Patriahiei Române au dezvoltat cele mai dinamice discuții, opinii și aprecieri.

A doua zi a debutat cu familiarizarea celor  patru programe  operaționale de finanțare europeană pentru noul execițiu finacinar 2014- 2014: POCU, POR, PNDR și POP. Apoi fiecare dintre participanți au expus public domeniile de interes pentru anul acesta și în perpectivă, proiectele sociale avute în derulare și cele ce se intenționează a fi implementate în eparhii.

PS Ieronim Sinaitul, prezent și în cea de-a doua zi la acest eveniment, reprezentant și responsabil în Comisia cu probleme social – filantropice  a Sf. Sinod,  și-a exprimat aprecierea și considerația pentru toate proiectele ample derulate în tară și străinătate de către sectoarele social – filantropice  ale Patriarhiei, pentru toate categoriile sociale aflate în dificultate. A urmat întocmirea raportului de activitate pe 2015 și evidențierea pe harta virtuală de pe  site-ul Patrirhiei și a Federației Filantropia, a tuturor furnizorilor și servicii sociale oferite de eparhii și ONG-uri de pe cuprinsul țării noastre.

Toți cei prezenți au avut bucuria de a se întâni cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală.

Patriarhul României i-a binecuvântat şi le-a vorbit despre responsabilitatea pe care trebuie să o aibă pentru aproapele aflat în suferință: „De la început, orice lucrare, orice program social-filantropic, trebuie să aibă şi un caracter moral, educaţional. Cei care sunt beneficiari trebuie învăţaţi să mulţumească. Trebuie să îi învăţăm pe cei ajutoraţi să mulţumească lui Dumnezeu, să mulţumească sponsorilor şi celor care au lucrat. La rândul lor, din puţinul lor şi din puţina energie care a mai rămas să ajute şi ei pe alţii. Atunci este o lucrare filantropică cu adevărat creştin-ortodoxă când are şi o dimensiune educaţională. Lucrarea trebuie să fie calitativă şi să fie folosită ca beneficiarii să devină şi ei câtuşi de puţin lucrători ai operei social filantropice. Dacă nu pot prin daruri materiale, cel puţin printr-un sfat bun şi prin rugăciune”, a menționat Preafericirea Sa.  

Aceste întâlniri au rolul conștientizării responsabilității sociale și a ajutorului reciproc între eparhii, de a pune în contact proiectele locale pentru a deveni regionale, naționale și chiar transnaționale, de  a împrumuta din experința și maturitatea profesională a celuilalt, de fi mai solidari și responsabili în misiunea socială și nu în ultimul rând, de a alina suferințele semenilor aflați în dificultate.