Întâlnire de formare a corespondenților media din protopopiatele eparhiei

Joi, 25 ianuarie 2018, începând cu ora 11.00, la Centrul eparhial de la Roman a avut loc întâlnirea corespondenților media din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Întâlnirea a fost organizată de către Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, coordonat de pr. Valentin Băltoi, consilier eparhial. Ea avut drept scop crearea cadrului optim pentru relatarea în mod unitar a evenimentelor care se desfășoară în cele șase protopopiate de pe cuprinsul eparhiei. Participanții au avut ocazia să afle în primul rând care sunt cerințele pe care trebuie să le respecte un articol informativ în vederea publicării pe site-ul eparhial, respectiv în Cronica Romanului, anuarul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În deschiderea ședinței, părintele Alexandru Zamfir, consilier și purtător de cuvânt al Centrului eparhial de la Roman a amintit câteva aspecte referitoare la modul în care trebuie reflectată activitatea Bisericii în spațiul virtual, cu discernământ și bună-cuviință, făcând și din evenimentele frumoase o știre.

Mioara Ignat, inspector eparhial în cadrul sectorului cultural, a alcătuit și prezentat materialul intitulat „Cum scriem o știre”, care a surprins pe scurt trăsăturile celui mai succint gen jurnalistic – știrea.

În finalul întâlnirii, participanții au abordat problemele concrete cu care se confruntă în realizarea știrilor, căutând soluții și învățând de la unii de la ceilalți. De asemenea, ei s-au bucurat și de întrevederea cu părintele diacon Dumitru Bogdan Bădiță, producător general TRINITAS TV, prezent la Roman pentru a participa la înmormântarea dnei Aspazia Oțel Petrescu.