Încep ”Zilele Melchisedec Ștefănescu” - ediția a XVI-a

Cea de-a XVI-a ediție a ”Zilelor Melchisedec Ștefănescu”; care se desfășoară la Roman cu binecuvântarea și sub coordonarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, încep joi, 12 mai, orele 12.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman.

Sub genericul ”Episcopul Melchisedec Ștefănescu, cel mai învățat episcop al românilor”, la Roman, va începe joi, 12 mai, ora 12.00, cea de-a XVI-a ediție a ”Zilelor Melchisedec Ștefănescu”. Desfășurate cu binecuvântarea și sub coordonarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, aceste manifestări cultural-spirituale vor cuprinde, și în acest an, programe și proiecte dedicate tinerilor și nu numai la care vor participa invitați de prestigiu din țară și din Republica Moldova. Dedicate inițial cunoașterii operei și activității marelui ierarh care a slujit pe scaunul arhieresc de la Roman, ”Zilele Melchisedec Ștefănescu” au devenit de-a lungul celor 16 ani de continuitate, un veritabil eveniment duhovnicesc, cultural și artistic, la care sunt invitați să participe toți cei care iubesc credința, cultura și tradiția românească.

În prima zi a ”Zilelor Melchisedec Ștefănescu” , trupa Teatrului Republican ”B.P. Hașdeu” din Cahul va pune în scenă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, piesa ”Suflet pentru o păpușă”, dedicată în mod specail copiilor de la Centrul de zi al Fundației ”Episcop Melchisdec”, dar și copiilor din clasele I-IV de la școlile din municipiul Roman.

După aceasta, manifestările dedicate ilustrului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române vor continua conform programului pe care îl puteți accesa aici la adresa

 http://epr.ro/programul-manifestarilor-zilele-melchisedec-stefanescu-ed…

(Pr. Constantin Gherasim)