Inaugurarea Muzeului Etnografic din satul Buda

2 Decembrie 2019

Duminică, 1 Decembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin implicarea părintelui protopop Vasile Cozma, în contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) a avut loc în Parohia Buda din Protopopiatul Buhuși sfințirea „Muzeului Satului Buda”.

Ideea realizării unui muzeu aparține familiei Mihăilă din satul Buda, în special tânărului Mihăilă Alin, care este elev al Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman și care a moștenit această pasiune de a readuce în lumină satul tradițional românesc de la părinții săi.
În demersul său acest tânăr a fost sprijinit de familie, atât moral, cât și financiar, reușind ca într-un timp foarte scurt să reabiliteze casa străbunicilor, ajutat fiind de vărul său Dumitru David.
Nu a fost o sarcină ușoară, iar acest lucru a fost confirmat de cei doi tineri: „Într-o seară, gândindu-mă la ce aș putea face pentru a promova valoarea satului natal, am descoperit această oportunitate … de a înființa un muzeu etnografic. La începutul proiectului, foarte puține persoane credeau în finalizarea lui. Primeam critici din toate direcțiile. Toată lumea spunea că este un timp pierdut. În ciuda tuturor obstacolelor, mi-am continuat activitatea, nădăjduind că, ușor, ușor, voi ajunge la ceea ce mi-am propus. Vreau să subliniez faptul că au fost în jurul meu oameni care m-au sprijinit, au crezut în mine și în potențialul meu. Am avut un scop foarte bine definit: de a pune accent pe valoarea țăranului român de altădată. Aceasta a fost premisa de la care am pornit și pe care o voi susține până la capăt”, a declarat tânărul seminarist Mihăilă Alin.
La eveniment au participat preoți din comuna Blăgești, reprezentanți ai Consiliului Local în persoana domnului Primar Munteanu Laurențiu, cadre didactice din învățământul primar și universitar, alături de credincioșii satului Buda.
La finalizarea muzeului au participat și oameni din sat care au dorit să contribuie cu obiecte tradiționale vechi, pentru a sprijini munca celor doi tineri, așa cum au mărturisit în ziua sfințirii: „Sunt atât de modești și simpli acești doi tineri minunați, încât nu poți să nu te miri și să nu te întrebi, dacă ei își dau seama de copleșitoarea importanță a realizării lor. Doar că, lucrând cu atâta dăruire, încredere și pricepere, ei au făcut să pară totul simplu și ușor. Ei și cei care le-au fost alături, știu întreaga lor poveste. O poveste despre doi tineri care au muncit cu mâinile lor la propriu și care ne-au făcut să fim mândri că facem parte din aceeași comunitate. Un exemplu pentru generația lor și nu numai!”, a subliniat un locuitor al satului Buda.
După slujba de sfințire a avut loc un program artistic prezentat de grupul Mugurașii din Blăgești, coordonați de doamna Barcan Mariana, care a interpretat cântece populare, apoi interpreții Cosmin Timofte și Elisabeta Unguru au încântat prin balade și cântece patriotice care să amintească celor prezenți că unitatea națională este bunul primit prin lupta înaintașilor noștri.
Evenimentul s-a încheiat prin intonarea de către toți cei prezenți a Imnului Național „Desteaptă-te, române!”

Citește mai multe articole despre: sfintire, muzeu, Buda