Înaltpreasfințitul Ioachim a binecuvântat elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”

Miercuri, 11 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Ioachim a vizitat Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”. În instituția de învățământ seminarial înființată acum 161 de ani, procesul instructiv-educativ se desfășoară cu binecuvântarea Chiriarhului Romanului, aici fiind locul unde tinerii aspiranți la preoție din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului primesc cele  dintâi învățăminte despre credința și morala creștină.

Venirea Înaltpreasfințitului Ioachim a avut loc într-un moment inedit, în timpul unei recreații. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat elevii seminariști, oferindu-le câteva sfaturi de suflet. Evocând însemnătatea pe care o au slujbele religioase pentru plămădirea unei conștiințe autentice de trăitor al Ortodoxiei, Arhiepiscopul Romanului a subliniat faptul că, de atâtea decenii, elevii acestei școli calcă pragul Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Parascheva”, găsind între zidurile ridicate odinioară de voievodul Alexandru cel Bun locul cel mai potrivit pentru a fi adumbriți de harul dumnezeiesc, de energiile Duhului Sfânt.

Totodată, Chiriarhul Romanului a felicitat tinerii leviți ce studiază sub binecuvântarea Sa, atrăgând atenția asupra faptului că fiecare elev din această școală a avut parte de o chemare divină, ce trebuie să responsabilizeze beneficiarul acesteia, în vederea modelării personalității de efeb contemporan al lui Hristos.  În încheierea ineditei recreații, Înaltpreasfințitul Ioachim i-a încurajat pe tinerii săi interlocutori, spre a fi stăruitori în dobândirea învățăturii, așa încât să obțină rezultate bune la examenele ce îi așteaptă.

În continuarea vizitei, Arhiepiscopul Romanului a binecuvântat corpul profesoral, și a vizitat câteva din spațiile renovate în ultimul an în vederea înbunătățirii ambientului educațional din liceu: Cabinetul Medical, Muzeul Centenarului Războiului pentru Reîntregirea Neamului, Cabinetul de geografie „Simion Mehedinți”, și o sală de clasă renovată la începutul acestui an. În încheierea vizitei, Înaltpreasfințitul Ioachim a vizitat spațiul din clădirea anexă C2, unde se va desfășura activitatea Fundației „Pantanassa”, fondată de către părintele protosinghel Gabriel Roșu.

Venirea Chiriarhului Romanului în această minunată recreație a avut darul de a mângâia duhovnicește elevii și profesorii școlii romașcane de învățământ teologic, de a aduce speranță și curaj, dar și responsabilitate în misiunea părtașilor actului educativ din aula lui Melchisedec Ștefănescu.