Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoarea demnității neamului românesc

Ziua Înălțării Domnului a devenit de multă vreme o sărbătoare a eroilor neamului românesc „purtător de Cruce şi iubitor de Înviere”. Cinstind memoria marilor noştri înaintaşi, venerându-ne eroii, facem dovada că jertfa lor nu a fost în zadar, înţelegând că demnitatea la care a ajuns astăzi poporul nostru se recunoaşte în adâncurile ființei sale naționale, acolo unde-i sunt izvoarele.

Astăzi, în ziua de Înălțarea Domnului, prin solemnităţile militare şi religioase desfășurate în întreaga țară, noi comemorăm pe cei ce s-au sacrificat pentru integritatea, demnitatea, identitatea şi spiritualitatea neamului și simţim că sacrificiul lor este o pavăză care ocrotește această națiune, că mormintele lor păzesc hotarele patriei, iar sângele lor udă permanent arborele libertăţii noastre.

Pentru generația de astăzi, Ziua eroilor nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire și omagiere a celor care, pe câmpurile de luptă, au arătat iubire de neam și patrie, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu că vom lupta în continuare, poate cu altfel de arme și pe altfel de câmpuri de bătălie, pentru apărarea identității spirituale și naționale poporului român și vom rămâne cu recunoștință în aceeași unitate pentru care generații întregi de români s-au jertfit.

Eroii sunt pentru generația de astăzi un simbol al luptei pentru libertate, al speranței într-o viață demnă, al visului pentru care merită să lupți până la capăt. Ei sunt pentru noi un bun național de mare preț, pe care nu-l vom putea evalua decât prețuind cu responsabilitate drepturile și libertățile de care beneficiem astăzi.

În această zi de sărbătoare a demnității neamului românesc, îndemn pe toți fiii și fiicele duhovnicești ai eparhiei Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, să nu uite niciodată jertfa înaintașilor, că poartă pe umeri crucea acestui neam și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice.

Dumnezeu să primească jertfa lor curată în Altarul Împărăției Sale, iar nouă să ne dăruiască puterea de a fi urmași destoinici și pricepuți păstrători ai idealurilor pentru care ei au luptat!

 

***

 

La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor, joi, 6 iunie 2019,după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora, din ţară şi din străinătate.

Apoi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. 

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.

Această decizie a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.