Ierarhi în vizită la Fundația „Melchisedec Ștefănescu”

Astăzi, 09 noiembrie, Preasfințitul Macarie, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, însoțit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vizitat Fundația „Melchisedec Ștefănescu” din Roman. 

  Cu acest prilej Preasfinția Sa a vizitat sălile destinate activităților didactice și recreative, dormitoarele și sălile de masă, cabinetul de consiliere psihologică, s-a întâlnit cu copiii de la Grădinița din cadrul fundației, cu copiii de la Centrul de zi care provin din familii defavorizate, pe care i-a binecuvântat și cărora le-a vorbit despre importanța continuării studierii în școală și a absolvirii unei școli, apoi s-a închinat în capela ce adăpostește mormântului învățatului ierarh romașcan Melchisedec Ștefănescu. De asemenea, Preasfinția Sa a făcut cunoscute celor prezenți câteva aspecte ale învățământului preșcolar promovat în școlile din Europa de Nord și modul în care Episcopia pe care o păstorește se implică în educația religioasă a tinerilor români din diaspora.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre perspectivele fundației, rememorând, între altele, principalele repere care au constituit reabilitarea edilitară și dinamismul managerial al acestei instituții în ultimii ani.

Tot cu acest prilej, directorul fundației, domnul Alexa Aurelian, în calitate de gazdă a distinșilor invitați, a prezentat princialele obiective pe care și le-a propus conducerea fundației pentru perioada 2015-2016, prezentând totodată și proiectele ce urmează a fi implementate.