Iartă-ne, Teodora!

Din suferința ta, iubită Teodora,
Iisus voit-a și noi să învățăm,
Că trebuie sa trecem prin cruce, bunăoară,
Cu tine către ceruri smeriți să ne'nălțăm.
 
Dar iartă-ne, fecioară, că n-am fost Cirineul, 
Chiar siluiți, să-ți ducem și noi crucea ta.
Din contra, tot tu ai fost aceea ce ai purtat tot greul,
Căci n-am găsit nici logos a te îmbărbăta.
 
Pe chip, de multă vreme, lumina necreată,
Se instalase veșnic prin Domnul Iisus,
Deși erai pe cruce, ca și El altădată,
Acum fii fericită că-n slava Lui te-ai dus.

*versuri alcătuite la nașterea în cer a Teodorei, fiica părintelui Florin Stamate, parohia Șesuri, protopopiatul Moinești