Hramul de vară al Schitului "Sfântul Cuvios Alexie", Protoieria Sascut

Vineri, 16 august 2019, credincioși si pelerini s-au reunit în curtea Schitului cu hramurile „Sfântul Cuvios Alexie" - omul lui Dumnezeu și "Sfinții Martiri Brâncoveni“, din comuna Parava, Protopopiatul Sascut, spre a sărbători hramul de vară, al  "Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache".

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în altarul de vară, din Poiana lui Dumnezeu, de un sobor de preoți, sub protia P.Cuv. Arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial și exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care în cuvântul său a transmis credincioșilor și pelerinilor arhierești binecuvântări din partea Ierarhului. 

La invitația P. Cuv. Protos Alexie, starețul așezământului monahal, au fost prezenți la Sfânta Liturghie, P. Cuv. Arhim. Zenovie Grigore, starețul Mănăstirii Nechit, din județul Neamț, și părintele Abageru Vasile, protoiereu de Sascut, stareți, preoți și diaconi din cuprinsul Arhiepiscopiei. 

La finalul acestei zile de rugăciune, a fost oficiată și Slujba de pomenire pentru cei adormiți, în memoria părintelui Marius Gabriel Bărăscu.

Părintele stareț Alexie, a mulțumit tuturor pentru prezența în această zi de sărbătoare a Schitului, invitându-i să ia parte și la agapa creștină.(pr Gabriel Albu)