Hram în Parohia Gura Văii

Comunitatea satului Gura Văii din Protopopiatul Buhuși a serbat duminică, 8 septembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, hramul bisericii parohiale – Nașterea Maicii Domnului.

Delegat al Înaltpreasfinției Sale la acest eveniment a fost părintele protopop Vasile Cozma, care alături de părintele paroh Floareș Marius Ioan, preoți din comuna Racova și din Protopopiatul Buhuși a săvârșit slujba Vecernie unită cu Litia, alături de credincioșii satului.

Părintele protopop în cuvântul de învățătură a subliniat faptul că Maica Domnului este rodul rugăciunii celor doi părinți Ioachim și Ana, că ziua nașterii Maicii Domnului este începutul mântuirii lumii, „noi credincioșii fiind invitații Maicii Domnului în Împărăția lui Dumnezeu ca unii care credem și mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca Domn și Învățător, credem în Maica Domnului căreia ne închinăm, la icoana căreia venim de fiecare dată în genunchi și cu lacrimi pentru că ea este mijlocitoarea noastră către Dumnezeu”.

Părintele paroh Floareș Marius a mulțumit părintelui protopop și invitaților, fiind în același timp felicitat la împlinirea celor optsprezece ani de slujire la altarul lui Hristos și un an de zile de când este preot paroh al comunității din satul Gura Văii.

Tot acum a fost săvârșită și slujba de pomenire a ctitorilor bisericii parohiale trecuți la cele veșnice.