Hram la Parohia Țârdeni

La Parohia Țârdeni, Protopopiatul Buhuși, a fost oficiată sâmbătă, 9 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea ocrotitorilor bisericii parohiale, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil.

La invitația părintelui paroh Căsăneanu Gheorghe, prezent la acest eveniment a fost părintele protopop Vasile Cozma, care a adus bucurie duhovnicească în sufletele credincioșilor, dar și binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale.

În cuvântul de învățătură, părintele protopop a vorbit despre crearea lumii nevăzute, rolul îngerilor în viața creștinilor, precum și despre lucrarea Sf. Arhangheli în opera de mântuire a neamului omenesc, amintind totodată și despre legea iubirii ce se regăsește și în pilda Samarineanului milostiv.

A fost pusă în lumină și frumoasa activitate desfășurată de părintele paroh și implicarea alături de credincioși în bunul mers al vieții spirituale din această comunitate.