Fundația „Episcop Melchisedec” Roman, în sprijinul bătrânilor

Impresionați de situația neplăcută prin care fără voia lor au trebuit să treacă bătrânii asistați de la Centrul de Îngrijiri de pe str. Veronica Micle, Fundația ”Episcop Melchisedec”- Roman, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preia începând de astăzi, 03 noiembrie, un număr de șase bătrâni cărora le va asigura cazare și asistență medicală până când situația se va remedia.

 

Astăzi, 03 noiembrie, în jurul orei 3 și 15 minute, tavanul unui salon al  Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap din municipiul Roman, din strada Veronica Micle, nr. 21, s-a prăbușit peste  8 persoane vârstnice, beneficiare ale centrului, 6 dintre ele fiind transportate la Spitalul Municipal Roman pentru a li se acorda asistență medicală. Ulterior, personalul centrului a evacuat în holul instituției o parte din beneficiari, din saloanele alăturate, pentru a preveni accidentarea lor.
În acest context, Fundația „Episcop Melchisedec” Roman a întins o mână de ajutor beneficiarilor  acestei instituții greu încercate, preluând șase dintre aceștia și oferindu-le cele necesare șederii până ce activitatea de la Centrul de îngrijire  va fi reluată.

„Motivul acestei fapte este fundamentat pe iubirea creștină lucrătoare prin fapte, precum și pe dorința de a fi alături de cei încercați într-un fel sau altul de viață.
Am vrut ca cei implicați să fie în continuare ocrotiți și regretăm faptul că au trecut printr-o astfel de experiență traumatizantă. Grija față de aproape este susținută de mesajul Sfintei Scripturi, de cuvintele Mântuitorului, care ne îndeamnă la iubirea aproapelui. Este un gest sincer și dezinteresat, pe care Fundația ”Episcop Melchisedec” îl face într-o societate care din păcate este din ce în ce mai nepăsătoare și mai preocupată de campanii fără sens, ce consumă energii și dezbină oameni. Prin fapta noastră, deschidem în mod concret încă un capitol din apostolatul social pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacăului îl desfășoară în Cetatea Mușatină”, a spus domnul Aurelian Constantin Alexa, directorul fundației.