Filantropie de „Moşii de iarnă”

Sâmbătă, 18 februarie, în ziua „Moşilor de iarnă”, copiii din Grupul de cateheză al Parohiei Păltinata, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, au împărţit bucurie şi daruri celor aflaţi în nevoie.

Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii şi a Parastasului pentru cei adormiţi, micii voluntari s-au împărţit în trei grupe, fiecare echipă fiind coordonată de un adult şi având drept ocrotitor câte un sfânt: Sf. Haralambie, Sf. Filofteia şi Sf. Ecaterina. Aşa cum este obiceiul la astfel de răstimpuri de pomenire generală a celor adormiți, familiile nevoiaşe şi bătrânii singuri au primit alimente preparate din partea creştinilor din parohie, la acestea adăugânduse darurile trimise de Asociaţia „Dacia Comunita Rumena Calabria” şi Acli din Italia. În urma încheierii protocolului de colaborare între parohie și cele două asociaţii, au fost trimise ca ajutor pentru cazurile sociale din parohie diverse alimente neperisabile şi îmbrăcăminte. Copiii s-au implicat în această acțiune de voluntariat cu toată dragostea, trecând peste faptul că mulți dintre ei erau cazuri sociale.
„Voluntariatul şi filantropia presupun sensibilizarea generaţiei tinere faţă de nevoinţele celor din jur prin fapte concrete manifestate prin ajutoare materiale, dar şi o îmbrăţişare caldă celor înaintaţi în vârstă, cu sufletul tânăr, care au rămas singuri, de la care copiii pot învăţa ce înseamnă înţelepciunea, răbdarea şi blândeţea”, a spus Pr. Paroh Chircu Valentin.