Expoziție de obiecte decorative pascale la Fundația „Episcop Melchisedec” Roman

Joi, 18 aprilie preșcolarii și școlarii de la Fundația „Episcop Melchisedec” Roman au organizat în incinta acestui așezământ o expoziție cu vânzare de obiecte decorative de Paște.

 

            În cadrul activității organizate în contextul apropiatelor sărbători pascale de către Fundația „Episcop Melchisedec”, în data de 18 aprilie, micuții de la Grădinița cu Program Prelungit și Centrul de zi  din cadrul acestei instituții romașcane au aflat că lucrurile plăcute, în viață, se obțin cu mult efort. Preșcolarii și școlarii au lucrat din greu timp de câteva zile pentru a organiza o expoziție cu vânzare de obiecte decorative de Paște: coșulețe, felicitări, coronițe, diverse decorațiuni și multe alte minunății pe care le-au expus și spre vânzare.

            Organizarea acestui târg de Paște de către instituția noastră are ca scop valorizarea muncii copiilor preșcolari și școlari în spațiul Fundației, implicit al comunității. Este o bucurie să-i vezi cum înfloresc odată cu primăvara sub privirile mândre sau uneori mirate ale părinților, bunicilor, fraților mai mici sau mai mari, ale prietenilor sau cumpărătorilor care descoperă, în loc de copii, persoane cu abilități de comunicare și negociere.

            În cadrul acestei expoziții, copiii au încercat diferite strategii de vânzare exersându-și abilitățile matematice și de comunicare și bucurându-se alături de ceilalți colegi. Este un exercițiu prin care copiii și-au îmbogățit cunoștințele despre bani și de asemenea, un proces în care au învățat să cheltuiască banii cu înțelepciune. Antreprenoriatul îi învață pe copii lecții esențiale precum: să se automotiveze, să fie precauți, să fie creativi și independenți, să ia decizii, să găsească soluții la probleme și, nu în ultimul rând, valoarea banilor.

Târgul de obiecte pascale a fost vizitat de părinții și bunicii copiilor, care au răsplătit munca micuților achiziționând decorațiunile pe care mânuțele lor dibace le-au făurit. Cu banii câștigați copiii vor decide asupra materialelor educaționale cu care vor completa resursele existente în centrele de activitate, respectiv costume populare pentru băieți și fete.

Tot cu acest prilej, în partea a doua a evenimentului, beneficiarii Centrului de zi, ai Centrului de socializare și ai Cantinei sociale, care desfășoară activități specifie programului social implementat de personalul acestei instituții, au primit daruri pascale din partea Fundației participând astfel la sărbătoarea și bucuria acestei zile.

Ne face o deosebită plăcere să le mulțumim cadrelor didactice pentru implicare, părinților pentru faptul că au răspuns chemării noastre, copiilor dumnealor pentru participarea la acțiune și, nu în ultimul rând, conducerii Fundației „Episcop Melchisedec” pentru susținerea de care dă dovadă ori de câte ori este nevoie.

            Ne dorim să întâmpinăm alături de toți frumoasele sărbători de Paști, bucuria și veselia, puritatea și speranța dăruită de această perioadă!

Prof. Craiu Maria