Eveniment cultural de excepție la Măgirești, Protopopiatul Moinești

În ziua de prăznuire a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, sâmbătă, 9 septembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Muzeul Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat a avut loc lansarea ultimei apariții editoriale „POEME – Meditații lirice la duminici și sărbători”  a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 

În ziua de prăznuire a Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, sâmbătă, 9 septembrie 2017, începând cu ora 17.00, într-o locație cu totul aparte și specială pentru comunitatea din Măgirești, mai exact la Muzeul Răzeșilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat a avut loc lansarea ultimei apariții editoriale „POEME – Meditații lirice la duminici și sărbători”, autor Arhiepiscopul Ioachim Giosanu.

Lansarea de carte face parte din seria evenimentelor desfășurate cu prilejul ”Zilelor cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub directa coordonare a părintelui protopop Costel Mareș.

”Acest eveniment este unul de excepție din cel puțin trei motive. Unul legat de prezența a două persoane dragi sufletelor noastre, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim și actorul Dorel Vișan. Altul legat de prezența a doi filologi remarcabili, prof. univ. dr. Constantin Parascan și prof. univ. dr. Ioan Dănilă. Un al treilea motiv este cel legat de prezența a trei obiecte de o valoare inestimabilă, Cazania lui Varlaam 1643, Viață și petrecerea sfinților – Mitropolitul Dosoftei, Iași 1682-1686, și Psaltirea în Versuri - Mitropolitul Dosoftei 1673, aduse pentru prima dată în acest muzeu și care pentru prima dată au fost scoase din incinta muzeului arhiepiscopal. Cât de minunat se împletește trecutul cu prezentul. Avem aici pe Mitropolitul Dosoftei care a versificat Psaltirea, avem pe Mitropolitul Varlaam care a explicat Evanghelia și avem pe Arhiepiscopul nostru care a versificat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. Însă, trecutul și prezentul nu ar avea consistență fără viitor”, a precizat în deschiderea seratei culturale părintele Costel Mareș.

La începutul evenimentului s-a oferit viitorului partea lui care i se cuvine. Astfel, în cadrul proiectului eparhial inițiat de Înaltpreasfințitul Ioachim, intitulat ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, care are doi piloni de suținere, unul social-filantropic, prin care se oferă la început de an școlar elevilor rechizite și un mic ajutor financiar, și un alt pilon, care constă în răsplătirea celor mai buni dintre cei buni, în prezența oficialităților, a invitaților și a auditoriului au fost premiați de către Înaltpreasfințitul Ioachim, 16 copii care au încheiat anul școlar precedent  cu media 10 la învățătură, din zona Cercului pastoral „Ioachim Mareș”, un episcop vrednic de pomenire care s-a născut în Comuna Măgirești.

Părintele Arhim. Pimen CosteaVicar-administrativ a deschis seria comunicărilor prezentând câteva detalii legate de importanța celor 3 opere literare prezente la acest eveniment: ”Întâlnirea cu versul Mitropolitului Dosoftei și cu cuvântul explicat al Mitropolitului Varlaam s-a îngemănat în mod fericit într-o carte pe care Înaltpreasfințitul Ioachim ne-a pus-o la îndemână, versificarea evangheliilor într-o formă absolut unică”.

Prof. univ. dr. Constantin Parascan, gazda evenimentului, a salutat prezența numeroasă a auditoriului, dar mai ales a celor două personalități de excepție, Înaltpreasfințitul Ioachim, în calitate de poet religios, și unul dintre marii actori ai scenei românești, Dorel Vișan, la această ”sărbătoare a Văii Tazlăului Sărat, sărbătoare a poeziei românești și a Bisericii Ortodoxe Române, care nu e o lansare de carte obișnuită, ci una în care se deschid cerurile, în care un slujitor al bisericii, cu duhul poetic extraordinar, trasmite cuvântul evanghelic”.

George Călinescu spunea că citarea fragmentelor expresive este un act de judecată literară. Astfel, domnul profesor Constantin Parascan a ales să împărtășească din însemnările autorului două poeme, Egocentristul și Psalm. Aș vrea să văd...!

Moderatorul evenimentului a dat cuvântul apoi domnului prof. univ. dr. Ioan Dănilă care a lăudat ideea de a aduce în mijlocul moineștenilor cele două monumente de limbă românească, Psaltirea în Versuri a Mitropolitului Dosoftei și Cazania lui Varlaam, biruințe ale scrisului românesc. Domnul profesor a apreciat cadența, substanța și mesajul volumului de poeme al Înaltpreasfințitului Ioachim, și a ales spre citire ”Călugărița și răniții”, care relatează o întâmplare din Primul Război Mondial, demonstrând prin această alegere că nimic nu este întâmplător, știut fiind faptul că în acești ani se sărbătorește Centenarul Primului Război Mondial.

Următorul interlocutor a fost actorul Dorel Vișan care a concentrat mesajul acestei apariții editoriale: ”Apostolul Pavel spunea în Epistola către Galateni că nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Părintele Dumitru Stăniloae evidenția faptul că suportul vieții noastre trebuie să fie suportul lăsat de Iisus Hristos care spunea ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Am certitudinea că cei care vor citi această carte vor înțelege la sfârșit semnificația cuvintelor ”Hristos trăieşte în mine”.

Doamna profesoară Elena Grigoraș, cea care împreună cu domnul profesor Constantin Parascan a pus bazele acestui muzeu din Prăjești – Măgirești, a lăudat evenimentul, care a uns la suflet, și totodată a îndemnat tineretul, dar în special elevii, să citească, căci ”nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor” așa cum spunea foarte frumos Miron Costin.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, în cuvântul către cei prezenți, a subliniat importanța legăturii dintre școală și biserică. ”Cine desparte școala de biserică înseamnă cu nu face parte din poporul român și riscă să fie șters din istorie. Școala, în organizarea ei actuală s-a format în pridvorul bisericii, ea este astăzi prelungirea pridvorului bisericii. Nu putem despărți aceste instituții emblematice pentru civilizația poparelor, dar mai ales a poporului nostru.”

În încheiere, Înaltpreasfințitul Ioachim a mulțumit organizatorilor și a îndemnat pe cei prezenți să ducă mesajul Bisericii mai departe, astfel poporul devine o comunitate, iar Hristos Se recunoaște în noi și în faptele noastre.

Momentele serii au fost presărate cu cântări interpretate de Corala Theotokos a Protopopiatului Moinești.

                                                 

(Cristian Balaban)