Eveniment caritabil organizat de Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare- Hârja”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 20 decembrie 2016, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare" – Hârja a organizat un eveniment caritabil la Biblioteca ”Radu Rosetti” din Onești.

Rămas doar cu un singură mână, grav afectat în urma unui accident feroviar, Ghennadi, un tânăr care a cunoscut suferința și neputință cu totul aparte, a revenit la viață prin instituționalizarea lui la Centrul rezidențial de la Hârja. Aici el a început să picteze și să sculpteze, arătând darurile Duhului Sfânt revărsate asupra lui, rar întâlnite chiar și la o persoană care se bucură de integritate fizică.

Într-o lume în care tinerii se întâlnesc foarte des cu autosuficiența și lipsa unuie motivații de a trăi și munci pentru formarea intelectuală și profesională, tânărul Ghennadi dovedește tuturor celorlați de vârsta lui ca totul este posibil, atunci când Dumnezeu se descopere prin darurile sădite în fiecare dintre noi.

Determinați de pofta de a trăi viața în modul cel mai autentic și îndemnați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, membrii Asociației "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" au decis includerea lui Ghennadi în marea familie de la Hârja. Pentru a dezvolta abilitățile și potențialul lui artistic-cultural, a fost organizat un eveniment caritabil, cu scopul de a reuși înființarea unui atelier de sculptură, pe care Ghennadi să îl coordoneze, învâțând și pe ceilalți tineri din cadrul Asociației, dar și pe voluntarii doritori, arta ”de a da viață” lemnului.

Copiii corului "Stephanos" au făcut să răsune Sala multifuncțională a Bibliotecii din Onești de colinde tradiționale cântate în glasuri cristaline. Tinerii colindători, prin prestația lor, au reușit să amintească celor ce i-au ascultat de glasurile îngerilor ce L-au slăvit pe Domnul în Noaptea Sfântă a Nașterii Sale.

Programul a continuat cu aducerea în atenția celor prezenți a trei dintre meditațiile lirice alcătuite de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim referitoare la această perioadă a anului liturgic. Copiii au recitat cu multă sensibilitate dovedind că au înțeles și și-au însușit conținutul acestora. În încheierea programului lor de Crăciun, copiii veniți de la Hârja au prezentat piesa de teatru creștin "Spre Betleem venim și noi acum", interpretată de tinerii membri ai trupei "Micul Prinț" din cadrul Centrului de Excelență în Dezvoltarea Resurselor Intelectuale și Culturale ale tinerilor (C.E.D. R.I.C) al asociației.

Expoziția de icoane și alte obiecte hand-made a fost apreciată în mod deosebit, obiectele, unele dintre ele realizate chiar de Ghennadi, fiind valorificate, urmând ca fonsurile astfel obținute să fie folosite pentru a achiziționa unelte specifice atelierului de sculptură . (Pr. llarion Mâță)