Elevii Școlii Gimnaziale Corbasca, pelerini ai Maicii Domnului și ai Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 3-4 iunie 2019, elevii absolvenți ai clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Corbasca, coordonați de părintele profesor Lucinschi Răzvan-Constantin, preot misionar la Capela Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău, sub îndrumarea doamnei director a Școlii Gimnaziale Corbasca, jud. Bacău, prof. Fînaru Elena și a doamnelor profesoare diriginte, Brasoveanu Carla (Lb. Română) și Olaru Sorina (Matematica), au desfășurat activitatea „Școala – fiica Bisericii și a Maicii Domnului”.

Partea centrală a activității a fost marcată de pelerinajul elevilor și profesorilor la biserica voievodală a Maicii Domnului – „Precista” din municipiul Bacău și la Capela Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul de la Colegiul Economic, unde au fost primiţi cu ospitalitate de către conducerea Colegiului, domnii directori, prof. Ovidiu-Relu Cojocaru (Matematică), prof. Gabriel Stan (Istorie), respectiv doamna prof. Teodora Craus (Fizică). Copiilor li s-a prezentat istoricul Colegiului și oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020, a acestei instituții de învățământ cu specific economic, ce a obținut  numeroase rezultate remarcabile în domeniul economic și nu numai, în România și Europa.

De asemenea, elevii Școlii Gimnaziale Corbasca au avut posibilitatea să se închine și să se roage în Capela Colegiului Economic, un adevărat „laborator al Mântuirii” destinat elevilor și profesorilor din cadrul acestui prestigios liceu băcăuan, unde sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, se săvârșesc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în duminici și sărbători, sfinte slujbe și ierurgii pentru folosul duhovnicesc al tinerilor elevi și al dascălilor lor.

Al doilea obiectiv din cadrul activității derulate în contextul Anului omagial al satului românesc din Patriarhia Română a fost vizitarea ctitoriei mușatine, biserica Precista, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a complexului arhitectonic al Curților Domnești din Bacău, construite în vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, de către fiul său, Alexandru.

Cu acest prilej binecuvântat, elevii și profesorii au reactualizat o serie de cunoștințe cu privire la Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ce a oferit întotdeauna răspuns la criza de identitate creștin-românească, parvenită pe filieră postmodernistă ateistă și nu numai.

În finalul activității „Școala – fiica Bisericii și a Maicii Domnului”, elevii absolvenți ai clasei a-VIII-a de la Școala Gimnazială Corbasca s-au rugat cu mulțumire înaintea Preasfintei Treimi și a icoanei Deisis, înțelegând în tainicul inimii lor, că la baza educației creștinului se află întotdeauna Pronia lui Dumnezeu, ocrotirea Maicii Domnului și mijlocirea sfinților Săi.