Drumul Crucii, urcuş spre Înviere

     În ziua de 16 martie 2018, în cabinetul de religie  „Sf. Ap. Iacob” al Liceului Tehnologic „J.M. Elias” Sascut, s-a desfășurat activitatea cu tema „Drumul Crucii, urcuș spre Înviere”, organizată la inițiativa domnului Bernacic Cristinel profesor de religie la această instituție de învățământ, în colaborare cu Protoieria Sascut.

Activitatea, la care  au participat elevi si profesori ai Liceului „J.M.Elias” Sascut, a debutat cu o rugăciune iar după o scurtă introducere în tema pusă în discuție, elevul Grăjdeanu Alexandru (cl. a- IX - a) a prezentat referatul cu tema: „Crucea neamului românescˮ, în contextul Anului omagial al centenarului unității de credință și neam și al comemorării făuritorilor unității naționale, în care a punctat momentele principale din trecutul neamului, care au marcat existența noastră ca națiune, pe aceste locuri.

   Programul a continuat cu dezbaterea temei propuse pe 3 ateliere coordonate de PC Pr. Ciuche Eugen-Ciprian consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, PC Protoiereu Negoiță Ioan și PC Pr. Iacobeanu Marius de la Parohia Lazaret (Bacău).

    Au fost propuse spre discuție 4 aspecte legate de cruce: 1) de ce cinstim Sfânta Cruce; 2) sensurile crucii; 3) cum devine purtarea crucii urcuș spre înviere; 4) ce înseamnă a-ți purta crucea.

     După lucrul pe grupe toți participanții s-au reunit în cabinetul de religie și au expus punctele de vedere consemnate în cadrul dezbaterilor pe grupe, concluzia finală fiind: fiecare creștin trebuie să dovedească multă răbdare în purtarea crucii, după Modelul unic – Mântuitorul Hristos, cu nădejdea în răsplata lui Dumnezeu, exprimându-și totodată dorința ca pe viitor să se mai organizeze astfel de activități. (Pr. Albu Ciprian-Gabriel)