Doi Sfinți ai Ortodoxiei serbați la Mănăstirea Plopana

Mănăstirea Plopana, aflată în jurisdicția Protopopiatului Bacău, şi-a serbat săptămâna aceasta pe doi dintre Sfinții ei protectori.  Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, miercuri 09 noiembrie, şi Sfântul Mare Mucenic Mina, vineri, 11 noiembrie, au fost cinstiți într-un mod cu totul aparte, dat fiind faptul că la slujbele oficiate a participat un sobor de preoți și mulțime de credincioși special veniți din împrejurimi și chiar din orașul Bacău.

În prezenţa unui număr mare de pelerini şi enoriaşi din zonă, miercuri și respectiv vineri dimineaţă, un sobor de 10 preoţi, având ca protos pe părintele stareţ, protosinghelul Ghenadie Catargiu, a săvârşit slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie. În cele două zile răspunsurile la strană au fost date de 5 tineri elevi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman. Toţi pelerinii s-au putut închina la părticele din moaştele celor doi sfinţi ocrotitori, care se află în patrimoniul și inventarul aşezământului monahal.

La final, părintele stareţ, protosinghelul Ghenadie, a felicitat pe părintele protosinghel Mina, preot slujitor al mănăstirii, pentru ziua onomastică, mulţumind tuturor creștinilor prezenți, precum şi tuturor celor ce au contribuit pentru buna organizare a evenimentelor legate de hramurile mănăstirii. Toți pelerinii au fost apoi invitați la o agapă frăţească în trapeza de obşte.

(Pr. Daniel Marari)