Decernarea premiilor şi a diplomelor din cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”

Astăzi, marţi, 31 octombrie 2017, începând cu ora 17.00, a avut loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, decernarea premiilor şi a diplomelor, împreună cu expoziţia lucrărilor plastice (desen şi pictură) din cadrul Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”, desfăşurat în perioada 9-19 octombrie a.c., la inițiativa Protopopiatului Bacău, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

În cuvântul de deschidere, părintele Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău, a reamintit faptul că acest Simpozion s-a desfăşurat pe patru direcţii distincte:

  • Conferinţe tematice şi lansări de carte;
  • Expoziţie de icoane şi cărţi vechi;
  • Atelier de pictură;
  • Concurs de creaţie artistică şi literară „Lumina din călimară”.

Aceste activități au fost încununate pe de o parte de vernisajul pictorilor consacraţi din perspectivă bisericească, iar pe de altă parte a celor care se formează pe băncile şcolii, adică a numeroşilor elevi participanţi la acest concurs judeţean.

În urma jurizării celor peste 550 de lucrări de pictură, desen și eseuri, de către o comisie specială, alcătuită din profesori de limbă și literatură română, profesori de religie și profesori de artă plastică, părintele protoiereu Costică Busuioc a decernat aproximativ 350 de diplome şi premii pentru câştigătorii concursului „Lumina din călimară”, aducând un prinos de recunoştinţă doamnelor şi domnilor profesori coordonatori, cu următoarele mulţumiri:

„Gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă, pe de o parte, în faţa Bunului Dumnezeu pentru că s-a împlinit o sfântă lucrare, în al doilea rând, spre Chiriarhului locului pentru că a dat această binecuvântare şi nu în ultimul rând celor care au contribuit la buna desfăşurare a acestei lucrări”.

Au fost acordate Diplome de excelenţă următoarelor personalităţi care au contribuit la reuşita şi buna desfăşurare a lucrărilor Simpozionului „Cultul Sfintei Cuvioase Parascheva în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”:

  • PC Arhim. Pimen Costea, Vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului;
  • Doamnei Prof. Mariana Popa, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău;
  • PC Pr. Alexandrescu Adrian, inspector şcolar de specialitate la disciplina Religie din cadrul ISJ Bacău;
  • Doamnei Prof. Dr. Adriana Busuioc, director al Colegiului Național de Artă „George Apostu”;
  • Doamnei Prof. Dr. Laura Gavriliu, Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu”;
  • Doamnei Prof. Roxana Roșu, Colegiul Național „Ferdinand I”;
  • Doamnei Prof. Irina Leonte, prof. disciplina Religie, Școala Generală nr. 10.

Au fost acordate şi Diplome de participare pentru pictorii bisericeşti participanţi la Atelierul de pictură din cadrul Simpozionului:

  • Domnului Marius Ciprian Ghinescu (Iaşi);
  • Domnului Cristinel Prisacaru (Roman);
  • Domnului Constantin Zupcu (Iași);
  • PC Pr. Bogdan Antohi (Bacău);
  • Monahiei Mariami Crăciun (Mănăstirea Tisa Silvestri);
  • Domnului Cristian Bandi (Bacău);
  • Monahiei Irina Nedelcu (Mănăstirea Diaconești).

Această seară de gală a fost înfrumuseţată de către următorii elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu”, care au încântat pe cei prezenţi cu recitaluri la vioară, violoncel şi pian:

  • Gioacaș Serafim, acompaniat de doamna Cornelia Zurita Villafranca (clasa a III-a – Prof. Lenuța Potop);
  • „Cvartetul Blue” alcătuit din Antonia Solomon, Andreea Duma, Anastasia Văcaru, Tiberiu Ghidu (Stan Emanuel Codrin);
  • Gavriliu Isidor (clasa a III-a – Narcisa Şendrea)
  • Darius Zorilă, Maria Chifu, Daniela Mardari, Ștefania Alexa (Prof. Cornelia Zurita Villafranca).