Dar din suflet pentru copiii Centrului de zi ,,Sf. Arhanghel Rafail”, Holt

Din binecuvântarea IPS Ioachim, odată cu sărbătoarea Zilei Internaţionale a Copilului, elevii înscrişi la Centrul de zi pentru copii ,,Sf. Arhanghel Rafail” – Holt, s-au bucurat de multe daruri, dulciuri şi jucării oferite din dragostea şi generozitatea unor oameni cu suflet mare.

După programul zilnic obişnuit al Centrului de zi, copiii au fost copleşiţi şi nespus de încântaţi de mulţimea cadourilor pe care le-au adus părinţii copiilor de la Grădiniţa ,,Rază de Soare”, Bacău. Activitatea s-a desfăşurat ca parte a proiectului ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, proiect în care Centrul este în parteneriat cu Parohia ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil ” – Holt, Şcoala cu clasele 0-VIII- Holt şi Grădiniţa ,,Rază de soare”, Bacău.

“Am reuşit, astfel, prin această acţiune de voluntariat, acest efort comun demn de admiraţie, să conferim o dimensiune filantropică, palpabilă, sărbătorii Zilei Copilului, pe care nu am putea-o simţi şi conştientiza mai frumos şi mai profund decât în spiritul altruist al dragostei creştine. Pentru aceasta mulţumim cadrelor didactice implicate şi tuturor creştinilor care au găsit răgaz în sufletul lor să privească şi spre semenii lor mai mici” – a subliniat pr. Adam Iulian.