Cuvinte duhovnicești

Sicomorul lui Zaheu*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Mânat de un impuls ascuns,
Acest pitic numit Zaheu
Ignoră azi statutul său,
Pornind să vadă pe Iisus.

Mulțimea făcând paravan,
Deși el glasu-I auzea,
El totuși nu-L putea vedea.
Speranța lui sfârși în van.

Însă un gând provocator
Trecu prin mintea lui Zaheu,
Că o zbughi instantaneu
Să urce într-un sicomor.

Fierbând în sine, bietul om,
Că-și vede visul împlinit,
Simțea că timpul a sosit.
Ca un copil, urcă în pom.

Psalm: Aș vrea să văd …!

Înaltpreasfințitul Ioachim

Aș vrea să văd Lumina lumii, Cea care-n lume a venit;
Aș vrea să văd, în dimineață, cum soarele a răsărit;
Aș vrea să văd Cuvântul Vieții, venit în lume ca Logos;
Aș vrea să văd, cu ochi-n lacrimi, frumosul chip al lui Hristos;
Aș vrea să vad ceru-n lumină ce din iubire fu creat;
Aș vrea să vad tot universul  în conținutul lui bogat.
Aș vrea să văd în fiecare cum strălucește chipul Său;
Aș vrea să simt în tot pământul cum se slăvește Dumnezeu.
Aș vrea să văd un prunc în leagăn vorbind în somn cu Iisus,

Apel la unitate

Înaltpreasfințitul Ioachim

Români răspândiţi în lume,
Faceţi astăzi joncţiune,
Să cunoască toată glia,
Că există România!

Ţara noastră-i ţară sfântă,
De Dumnezeu ocrotită,
Avem o ţară de sfinţi,
De eroi şi de părinţi.

Astăzi, Ştefan Domn cel Sfânt
Strigă la noi din mormânt,
Să ne apărăm moşia,
Ţara noastră, România!

Hai, ieşiţi cu crucea în mână,
După datina străbună,
Să ne aducem aminte
De strămoşii din morminte!

Recunoștința, floare rară*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Satul avea niște case sumbre, mici și ne-ngrijite,
Iar locuitorii-aceia parcă dormeau prin morminte.
Ucenicii se uimiră devenind și mai sfioși,
Când în cale le ieșiră vreo 10 bărbați leproși.

Fiecare, după Lege, ar fi trebuit să strige:
„Necurat!!! Rămâi departe, sunt lepros! Nu mă atinge!”
Dar aceștia n-au făcut-o, căci prin duhul au simțit
Că S-a făcut trup Cuvântul și Mesia a venit.

Cânt de Crăciun

Înaltpreasfințitul Ioachim

Mama pregătește scutece din pâine,
Tata sfarmă-n piuă cânepă și grâne,
Copiii își lasă lunga lor hârjoană,
Când preotul vine cu sfânta icoană.

Cântă împreună imnul sfânt de praznic
Și simt cum un înger le rămâne paznic.
Plăvanii puternici, mieii și asinii
Simt și ei, din staul, că e Casa pâinii.

Pe când toți sătenii merg la Liturghie,
Văzduhul se umple cu fum de tămâie.
Împăcați cu toții și-mbrăcați frumos
Gustă din potirul Pruncului-Hristos.

Hristos - punctul de întâlnire între cele două Testamente*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Mai întâi, trebuie să spunem că evreii acordau o mare importanță păstrării genealogiilor lor. Descendența implica drepturi reale, permitea revendicarea moștenirilor, iar  leviților le dădea dreptul de a-și exercita funcțiile sacre. În istoria evreilor, aflăm că, la întoarcerea din robia babiloniană, mai multe persoane au fost excluse din clasa sacerdotală sau private de dreptul de a beneficia de libertățile cetățenești, pentru că nu au putut să își susțină originea cu documente care să arate cărui neam aparțin.

Diptice

Înaltpreasfințitul Ioachim

Cel făurit din praful Terrei, numit de Dumnezeu Adam,

Purta-va-n el lumina vieții, ca dar al Lui din neam în neam.

Iar când a fost plinirea vremii, în timpu-acesta curgător,

Trimis a fost Ioan profetul ca înainte-mergător.

 

Acesta nu era Lumina, ci doar un simplu făclier

Și a venit s-arate lumii Hristosul coborât din cer.

Ioan purta Lumina-n suflet, trăind viață de ascet.

El este ultimul din dyptic având mandatul de profet.

 

Lumina cea adevărată, venită-n lume ca Logos,

Plinirea vremii*

Înaltpreasfințitul Ioachim

Doar timpul curgea liniștit și statornic,
Iar sorii mișcau în ritm de ceasornic.
Pământul părea un deșert fără viață,
Deși era plin de păduri și verdeață.

În hău tenebros o stea între stele
Brăzdează o cale de foc printre ele.
Deși arde tare, nimic nu consumă
Și tot universul în juru-i s-adună.

Ea merge de veacuri. Născută din veci,
Prin tot universul deschis-a poteci.
S-oprește o clipă pe cer s-o vedem.
O văd astronomii la Bethleem.

Astăzi suntem ridicați la demnitatea de a-l privi în ochi pe Dumnezeu

Înaltpreasfințitul Ioachim

Gârbovirea este o afecțiune care apare de obicei la bătrânețe, fiind asimilată oarecum vârstei înaintate. Precizarea de la Luca 13,16 ne face să credem că această afecțiune survenise în viața femeii la tinerețe. Chiar și în această stare, legată fiind de diavol, înfruntând privirile răutăcioase și gândirea conaționalilor, femeia vine la sinagogă, în zi de sărbătoare săptămânală, pentru a se ruga lui Dumnezeu. Nu-și pierduse credința și nădejdea că Dumnezeu o putea vindeca.

Știință fără conștiință*

Înaltpreasfințitul Ioachim
„Eu, zice unul emfatic, dacă aș găsi un os,

Aș putea reface-ndată, combinând armonios,

Tot scheletul unei fiare sau poate a vreunui om,

Pentru că posed știință să pătrund în centrozom.”

 

„Bine, dacă poți reface chiar și-un schelet de mamut,

N-ai prea evoluat încă, eu pot face și mai mult!

Pot să fac și eu scheletul, reproducându-l fidel,

Însă eu refac și leșul re-punând carnea pe el.”

 

„Dacă voi puteți acestea grației științei voastre,

Eu pot merge mai departe plecând de la zoroastre.

Imn de har, în Centenar

Înaltpreasfințitul Ioachim

Popor român trecut prin veacuri, format din sfinți și din eroi

Ai dăinuit în astă țară chiar de-a fost pace sau război!

Din Pontul Euxin la Tisa și-n  tot ținutul carpatin,

De veacuri ai trăit în pace ca un popor născut creștin.

 

Dacă în peștera Dobrogei Sfântul Andrei pecetluia

Întâiul act de creștinare al neamului din Sciția,

La Alba-Iulia, românii, mânați d-un sacru ideal

Au consfințit, pe totdeauna, românitatea în Ardeal.

 

Noi nu suntem urmașii Romei și nici a vreunui alt popor,

Pagini