Cursuri de organizare și implementare de activități cu tinerii de tipul „Școală de Vară” în Protoieria Moinești

Marți, 21 iunie 2016, la Protopopiatul Moinești a avut loc o întâlnire în cadrul Proiectului - Cursuri de organizare și implementare a activităților cu tinerii de tipul Școală de Vară” - identificarea și instruirea voluntarilor.

               Reprezentanții Fundației „Episcop Melchisedec” – filiala Bacău  au desfășurat un workshop pe tema Școală de Vară”, la care au participat 5 preoți din cadrul Protopopiatului Moinești, împreună cu 25 de voluntari. În deschiderea atelierului de lucru, părintele protoiereu Costel Mareș a subliniat importanța dinamizării activităților cu tinerii în parohiile Protopopiatului Moinești, în perioada vacanței de vară, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox” în Patriarhia Română.

              Obiectivele acestui workshop au fost: inițierea preoților și voluntarilor participanți în desfășurarea de activități ce au caracter formativ și recreativ din diverse domenii  (artistic, sportiv, activități duhovnicești, cultură generală, dezvoltare personală, ecologie etc.) și în organizarea Școlilor de Vară în parohiile Protopopiatului Moinești. Aceste activități oferă o alternativă creștină de petrecere a timpului liber, pentru copii și tineri, cu implicații socio-culturale pe termen lung.

              Timp de 5 ore au fost oferite informații și s-au realizat exerciții interactive și fișe de lucru, cu privire la modalitățile de organizare a Școlilor de Vară, tipuri de activități ce pot fi derulate în cadrul acestora,  activitatea  voluntarilor, motivarea tuturor celor care sprijină o astfel de inițiativă.

              În cadrul acestei întâlniri PC Pr. Ciuche Eugen Ciprian Consilier al Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a împărtășit și din experiența Școlii de Vară Lazaret Bacău al cărei coordonator este.

pr. Sorin Bârzu