Curs festiv pentru absolvenții școlii postliceale sanitare din Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”

31 Iulie 2019

În data de 24 iulie 2019 a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cursul festiv al promoției 2019 de învățământ postliceal, specializarea Asistent Medical Generalist, din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”.

Un număr de 43 de elevi  absolvenți ai instituției romașcane de învățământ seminarial vor susține, în perioada 12-23 august anul curent Examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal – nivel 5 de calificare, calificarea profesională „asistent medical generalist”. În așteptarea acestui moment crucial pentru consacrarea în câmpul noii profesii, elevii din anul terminal, coordonați de doamnele diriginte Cristina Crenguța Diaconu și Angela Dămoc au organizat un moment solemn, marcat de emoționanta ultimă citire a catalogului.

Înaltpresfințitul Ioachim a transmis viitorilor absolvenți binecuvântarea arhierească în vederea noului drum profesional pe care îl vor urma. În cuvântul căruia i-a dat citire directorul instituției, Chiriarhul Romanului și Bacăului a precizat faptul că asistența medicală constituie o vocație, o veritabilă chemare la Liturghia Fratelui, și că, fără credință, actul medical nu poate atinge întreaga sa potențialitate. Mai mult, halatul medical constituie în mod alegoric patrafirul făptuitorului, iar devotamentul față de esența actului taumaturgic face din asistentul medical un veritabil practicant al voturilor monahale: sărăcia, când vocația de a vindeca învinge lipsurile de zi cu zi, ascultarea, atunci când asistentul aplică fără tăgadă ceea ce medicul îi cere, și virtutea, când verticalitatea și conduita profesională ireproșabilă înving meschinăria și vanitatea. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își asumă proiectul readucerii la viață a Spitalului Precista Mare, iar Școala Postliceală Sanitară din cadrul seminarului romașcan are rolul de a pregăti și o parte din personalul medical ce va deservi acest așezământ.

Au luat apoi cuvântul mai mulți profesori și elevi, totul culminând cu depunerea Jurământului Asistentului Medical de către toți elevii prezenți. La eveniment au participat d-na dr. Oana Onu, Director Medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman, d-na Elena Chirirlă, Director de Îngrijiri în cadrul aceleiași instituții și dl. dr. Emanuel Nazaretian, unul din pionierii acestui proiect educațional de succes, școala postliceală sanitară.