Corul Laudamus a oținut locul al doilea la concursul de la Grodno-Republica Belarus

În perioada 20-25 februarie 2019, corul Laudamus al Liceului Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman a participat la concursul de muzică pentru coruri Kolozhski Blagovest 2019 la Grodno, în Republica Belarus. Elevii romașcani, dirijați de profesorul Gheorghe Gozar, au fost implicați în competiția rezervată școlilor teologice, în urma căreia au obținut locul al II-lea.

La eveniment s-au înscris 41 de coruri din Rusia, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia, Serbia, Belarus și România, manifestarea fiind o veritabilă întâlnire cu excelența muzicală din spațiul ortodox slav. Coriștii romașcani au performat în Catedrala „Sf. Vasile” din Grodno, atât în concurs, cât și în cadrul unui recital, au dat răspunsuri la Sf. Liturghie în catedrală, cât și la Parohia „Sf. Treime” din orașul de pe Neman, s-au întâlnit împreună cu laureații concursului în cadrul unei cine solemne cu Arhiepiscopul Artemie de Grodno și Volkovisk, au participat la o gală a laureaților de înaltă ținută în impozanta clădire a Teatrului Dramatic. Totodată au vizitat obiective turistice de notorietate internațională, precum parcul tematic Korobchitsy, ce reproduce crâmpeie din lupta de partizanat a poporului bielorus împotriva invadatorilor germani în a doua conflagrație mondială, pe parcursul căreia se estimează că jertfele de vieți omenești s-au ridicat la un sfert din populația țării, apoi Palatul Nou din Grodno, unde în 1791 s-a încheiat pacea prin care Uniunea Polonă-Lituaniană a fost sfârtecată de imperiile Rus, Habsburgic și Prusac, edificiul fiind ctitorit de principele ardelean Ștefan Bathory (1571-1586), sau centrul vechi al orașului, atestat documentar în 1128.

Festivalul, prezidat de doamna Natalia Gaplicinic, a fost un excelent exercițiu organizatoric, membrii corului romașcan fiind primiți cu o călduroasă ospitalitate, și apreciați nespus de către asistență.

Cel mai mare privilegiu pentru tinerii teologi pe care îi formăm a fost acela de a cunoaște o altă lume, cu specificități naționale, dar și cu nenumărate punți de factură religioasă și culturală ce ne leagă popoarele. Nivelul corurilor prezente a fost unul foarte ridicat, audiția atâtor valori concentrate fiind în sine o ocazie unică pentru elevi de a-și lărgi cu amploare cunoștințele muzicale, dar și viziunea asupra vieții. Consider acest proiect cultural o reușită ce și-a meritat eforturile, și de aceea îi mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim pentru binecuvântarea acordată și pentru faptul că ne-a încurajat să mergem până la capăt, a menționat profesorul Gheorghe Gozar, dirijorul corului romașcan.

La rândul său, părintele Ionuț Amărinii, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”, a spus:

Am avut ocazia să întâlnim o lume ecleziastică aplecată spre excelență. Am avut parte de un auditoriu format din oameni evlavioși și înzestrați cultural deopotrivă, de o empatie specială din partea celorlalți coriști participanți, cu care am relaționat depășind limitele impuse de diferențele lingvistice. Am întâlnit preoți deosebit de instruiți, și creștini ce participau cu toată ființa la Sfânta Liturghie, impresionant fiind numărul mare al celor ce se cuminecau. Mai mult, cultul martirilor ortodocși din perioada comunistă, specific bisericii din această țară, este impresionant, deopotrivă și ordinea și curățenia pe care acest popor o menține. Opinia generală a amfitrionilor a fost aceea că e o minune cum muzica religioasă poate aduna atâtea națiuni ortodoxe în duhul iubirii, astăzi, când Ortodoxia este încercată adesea de tot felul de situații tensionate inter-etnice. Marele Premiu a fost câștigat de corul Bisericii „Tuturor Sfinților” din Minsk, o ctitorie a președintelui acestei țări, cu o prestație apreciată unanim. Consider că prezența la această întâlnire a muzicii religioase ortodoxe polifonice a fost un moment propice educației elevilor noștri, precum și o ocazie ca ei să-și reprezinte țara în cadrul unei competiții. Mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim pentru binecuvântare, părintelui profesor Alexăndrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași pentru consultanța științifică oferită cu atâta generozitate, precum și mecenaților noștri, sponsorilor ce au făcut posibilă această deplasare, al cărei buget nu putea fi susținut doar prin mijloacele elevilor.

Deplasarea elevilor în Republica Belarus a fost realizată cu contribuția părinților Ioan Bârgăuanu (Protopop de Onești), Ilarion Mâță (Parohia Hârja), Ioan Pleșcău (Parohia „Sf. Dimitrie” din Bacău), Marius Iacobeanu (Parohia Lazaret, Bacău), Adrian Ghinea (Parohia „Pogorârea Sf. Duh”, Bacău), Adrian Ciobanu (Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Bacău), Daniel Lefter (Parohia Ruginoasa),  Sînică Palade (Parohia Cotu Vameș I), Eugen Gorbănescu (Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” Roman), Cătălin Miclăuș (Parohia „Sf. Vasile cel Mare” Roman), Vasile Strat (Parohia „Sf. Dumitru” Roman), Daniel Dinga (Parohia „Ion Creangă”) și Romel Zaharia (Bacău), a domnului ing. Dumitru Coman (SC Chimcomplex SA Borzești), a doamnelor Simona Andrici (Restaurantul Trei Stele Roman), Maria Aniței (Restaurantul Bradul Roman), Anamaria Stejar (Farmacia Stejara Roman) și Cecilia Podoleanu (Farmacia Santefarm Roman). Tuturor, comunitatea educațională a școlii le adresează calde mulțumiri pentru efortul și încrederea investite în acest proiect educațional.