Corala Protopopiatului Bacău, în Parohia Holt

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în seara zilei de 07 decembrie 2017, când se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia, în parohia cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Holt, comuna Letea Veche, Protoieria Bacău, s-au întâlnit membrii Coralei ,,Episcop Melchisedec” din Bacău.

Astfel, s-au săvârşit slujba Agheasmei mici şi Taina Sfântului Maslu de un sobor alcătuit din 10 preoţi. Protia slujbei a fost încredinţată părintelui stareţ Claudiu Panţiru, de la Mănăstirea ,,Sfântul Eftimie cel Mare” de la Târgu Ocna, iar la final, părinţii au înălţat rugăciuni de mulţumire şi de binecuvântare asupra credincioşilor parohiei, prezenţi în număr mare la eveniment.

Părinţii, membri ai coralei, au interpretat apoi un concert de colinde sub bagheta părintelui Andrei Antal, credincioşii bucurându-se de atmosfera de sărbătoare creată.

La final, părintele paroh Iulian Adam a mulţumit tuturor celor invitaţi, părintelui stareţ Claudiu şi părintelui Ioan Palur pentru dragoste şi pentru dăruire, preoţilor membri ai Coralei din Bacău prezenţi, dar şi credincioşilor. Apoi, toţi invitaţii prezenţi au fost poftiţi la o agapă a comuniunii creştine.