Copiii Bacăului răspund la chemarea ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”

În prezența a câtorva sute de copii, la biserica ”Sf. Dumitru” din municipiul Bacău s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului ”Lăsați copiii să vină la MIne și nu-i opriți!”.

Sute de elevi din parohiile băcăuane au fost binecuvântați, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim în contextul începerii noului an școlar și în cadrul proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, la biserica ”Sf. Dumitru” – Narcisa din municipiul Bacău. Înaltpreasfinția Sa a săvârşit sfânta Liturghie, după care a rostit rugăciunile specifice începutului de an școlar. A urmat apoi un scurt dialog emoționant al ierarhului cu copiii, care a fost o adevărată bucurie atât pentru micuții prezenți, cât și pentru părinții și bunicii acestora aflați într-un număr impresionant la catedrala din sudul municipiului Bacău. Alături de arhiereasca binecuvântare, la sfârșitul slujbei, elevii au primit și cadouri din partea Înaltpreasfințitului Ioachim, constând în rechizite și dulciuri, în cadrul acestei noii ediții a proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, prin care sunt sprijiniți material elevii băcăuani și nu numai.

(Pr. Constantin Gherasim)