Consiliul Județean Bacău și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” finalizează proiectul cultural „Satul românesc văzut prin ochii copilăriei - Vatra satului românesc vs. Rețelele de socializare”

Desfășurat pe o perioadă de 3 luni, august – octombrie, proiectul cultural „Satul românesc văzut prin ochii copilăriei - Vatra satului românesc vs. Rețelele de socializare” ajunge la final. Bugetul alocat de către Autoritatea Contractantă acestui proiect a fost în valoare de 33.000 de lei, la care Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” a contribuit, conform cerințelor legislative aferente Legii 350/2005 cu suma de 8.700 lei.

Frumoasa colaborare interinstituțională în baza Legii 350/2005 dintre Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare - Hârja” și Consiliul Județean Bacău își are începutul în anul 2015, când cu pași timizi echipa de lucru a centrului depunea pentru prima dată o solicitare de finanțare a unui proiect pe Componenta SOCIAL. Ca de fiecare dată, proiectul depus a câștigat suport financiar nerambursabil, întărind relațiile de întrajutorare dintre cele două instituții.

Anul acesta, pe lângă tradiția de a depune o cerere de finanțare pentru Componenta Social, echipa de lucru a încercat ca activitățile din timpul verii realizate cu copiii să treacă la o dimensiune mult mai mare, cerând astfel sprijin financiar Consiliului Județean Bacău prin depunerea unei cereri de finanțare pe Componenta Cultural.

Proiectul câștigat a adus numeroase bucurii beneficiarilor, dintre care au fost și copiii din Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului, printre cele mai importante fiind acordarea de rechizite la început de an școlar, dar și jocuri educative, sportive și trotinete.

Pe lângă bucuria acestor câștiguri materiale necesare vârstelor copilăriei, beneficiarii au avut ocazia de a-și însuși valori tradiționale și spirituale ale satului românesc prin schimbul integenerațional de valori, dintre ei și vârstnicii rezidenți, proiectul oferind astfel alternative morale, culturale, educaționale și de petrecere a timpului liber în comparație cu cele pe care le oferă rețelele de socializare.

„Ne bucurăm că proiectul a avut un succes atât de mare, sperăm să continuăm această tradiție începută cu pași timizi, mulțumim Consiliului Județean Bacău și echipei de lucru din cadrul Direcției de Dezvoltare Durabilă și Managementul Proiectelor pentru tot sprijinul acordat și fie ca Dumnezeu să ne întărească pe toți în continuarea activităților dedicate celui în nevoie”. (Echipa de management a proiectului)