Conferința preoților din Protoieria Sascut

În ziua de 15 Martie 2018, în Biserica "Adormirea Maicii Domnului", din localitatea Pâncești , a avut loc ședința cultural-administrativă a preoților din Protoieria Sascut. 

Din partea centrului eparhial, reprezentanți ai Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au fost Pr. Zamfir Alexandru - consilier sector administrativ și Pr. Valentin Băltoi- consilier sector cultural. 
Cu prilejul acestei conferințe, Pr. Negoiţă Ionuț, de la Parohia Drăgușani, a prezentat lucrarea cu tema "Unitatea bisericii în fața ereziilor", punctând aspecte ce vizează biserica și propagarea ei, precum și transformarea teologiei într-o ideologie alăturată celor de astăzi: "Biserica cu tot ce însumează este maltratată în mod consecvent de diferiți factori sociali, politici și de acel - wind of change- un feon mediatic ce răspândește starea de dezbinare din sânul Bisericii și între bisericii"
În cuprinsul ședinței, Pc. Pr.consilier Băltoi Valentin a mulțumit și apreciat tema susținută și apoi a relatat celor prezenți noile hotărâri ale Sfântului Sinod. 
În dialogurile susținute, Pc. Pr. consilier Zamfir Alexandru a răspuns preoților la întrebările legate de tematica ședinței, dar și la cele cu caracter administrativ. 
La finalul ședinței, Pr. Protopop Negoiță Ioan, în cuvântul său, a mulțumit părinților consilieri pentru prezența de astăzi în Protoieria Sascut, amintind  despre Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. 
Fiecare parohie a primit cocardă și insignă cu semnificația împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire. 

Asistent social-Pr.Albu Gabriel -Ciprian