Conferință pastoral – administrativă a preoților din Protopopiatul Buhuși

Marți, 28 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc conferința pastoral – administrativă a preoților din Protopopiatul Buhuși, în prezența PC Pr. Consilier Alexandru Zamfir ca delegat și reprezentant al Înaltpreasfinției Sale și în prezența PC Pr. Protopop Vasile Cozma, Protopop al Protopopiatului Buhuși.

Marți, 28 noiembrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc conferința pastoral – administrativă a preoților din Protopopiatul Buhuși, în prezența PC Pr. Consilier Alexandru Zamfir ca delegat și reprezentant al Înaltpreasfinției Sale și în prezența PC Pr. Protopop Vasile Cozma, Protopop al Protopopiatului Buhuși.

În contextul „Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română” părintele Radu Cezar, preot slujitor la Catedrala Sf. Nicolae – Buhuși a susținut conferința cu tema: „Martiri și mărturisitori români din închisorile comuniste”.

În prima parte a conferinței părintele a prezentat opresiunea regimului comunist asupra Bisericii Ortodoxe Române, care s-a dovedit a fi cea mai rezistentă instituție care a confruntat comunismul, căci întreaga lucrare a clerului și poporului a purtat pecetea jertfei, a păstrării esenței, continuitatea sacramentală a ierarhiei.

În a doua parte a conferinței au fost evocate chipuri de martiri: monahi, preoți, oameni de cultură, care au fost închiși pe nedrept în lagărele comuniste din toată țara dar și atrocitățile la care au fost supuși.

După prezentarea temei, PC Pr. Consilier Zamfir a transmis gândurile de sănătate și împlinire duhovnicească, precum și dragostea și purtarea de grijă pe care Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim le are față de toți preoții și credincioșii Eparhiei, apoi a subliniat faptul că noi ne raportăm la suferințele lor și constatăm cât de departe suntem față de lucrarea lor, că Biserica este incomodă pentru unii, pentru că Mântuitorul Hristos este „incomod” pentru o parte a societății. Nu mai suntem astăzi în temnițe dar suntem întemnițați în „pușcăria suferinței, ignoranței, egoismului”, dar este bine să ne amintim  cât de mult au suferit alții și să ne revenim în fire, să ne întoarcem.

Tot acum, PC Pr. Consilier a amintit chipuri de martiri care au suferit în perioada comunistă pe care a avut privilegiul să-i cunoască personal, ca modele  de trăire și de viață.

În continuare, Pr. Balaban Costel de la Parohia Gârlenii de Sus a evocat chipurile a doi dascăli bisericești din zona Motoșeni – Bacău care au făcut 5 ani de închisoare fiecare, pr. Ursache de la Parohia Bărcu a vorbit despre unii preoți care au suferit prigoană comunistă pe care i-a cunoscut personal în America printre care pr. Roman Braga. De asemenea pr. Băisan Ioan de la Parohia Filipești a evocat chipul pr. Berta, pr. Andronic iar pr. Tanasă  Daniel – Dumitru de la Parohia Izvoare a concluzionat cu faptul că tânăra generației are datoria de a nu uita istoria.

A urmat prezentarea PC Pr. Consilier Zamfir a programului alegerilor pentru noile organisme deliberative și executive la parohii pentru următorii patru ani.

În final, părintele Protopop a mulțumit PC Pr. Consilier Zamfir pentru prezență și pentru mesajul adus din partea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și a menționat faptul că este datoria morală a tuturor de a-i pomeni mereu pe toți martirii știuți și neștiuți care au suferit prigoana comunistă.