Concursul „Stănița, simbol al etnografiei poporului român” a ajuns la final

Sâmbătă, 20 iulie, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în localitatea Stănița pentru a binecuvânta pe tinerii câștigători ai celei de a doua ediții a concursului „Stănița, simbol al etnografiei poporului român”, organizat de Protopopiatul Roman în contextul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).

Ziua pomenirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost prilej de bucurie pentru tinerii câștigători ai concursului „Stănița, simbol al etnografiei poporului român”, desfășurat la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în localitatea nemțeană Stănița, începând cu ora 16.00, prin implicarea preoților din Protopopiatul Roman, coordonați de părintele protopop Dragoș Munteanu.

Acest concurs a fost implementat în Protopopiatul Roman, în perioada 07-20 iulie, în 60 de parohii din mediul urban și rural, în cadrul Școlilor de vară, având ca beneficiari 900 de tineri cu vârsta cuprinsă între 9 și 17 ani. Pe parcursul Școlii de vară, tinerii participanți au fost coordonați de preoții parohi și de cadre didactice, activitățile propuse pentru această a doua ediție a concursului fiind alese în concordanță cu tematica Anului omagial al satului românesc (al preoților, al învățătorilor și al primarilor gospodari). Astfel, activitățile au fost implementate pe trei secțiuni: literară, având ca subiect întocmirea unei compuneri despre importanța și frumusețea satului românesc, cu titlul „Satul românesc prin ochi de copil”; artistică, urmărind realizarea unei transpuneri grafice a vetrei satului românesc, și cea de-a treia, de îndemânare, tinerii fiind inițiați în deprinderea de a bate toaca.

La sfârșitul Școlii de vară, preoții, împreună cu cadrele didactice, au selecționat cele mai reprezentative lucrări ale participanților care au fost propuse pentru faza finală a concursului, ce s-a desfășurat în ziua de 20 iulie la Stănița.

Aici, peste 200 de tineri, însoțiți de preoți și de cadre didactice, au participat, începând cu ora 16.00 la etapa finală a acestui concurs. În timpul deliberării comisiilor desemnate de conducerea Protopopiatului Roman, finaliștii au asistat la un recital de muzică folclorică susținut de tineri interpreți care au încântat asistența prin cântec și joc, stârnind ropote de aplauze. Totodată, toți cei prezenți au putut admira produse realizate în cadrul a nouă workshopuri de către tineri pasionați de pictură, etnografie, sport, gastronomie etc.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost întâmpinat în partea de final a acestui concurs, de tineri, preoți, cadre didactice și localnici, apoi a rostit rugăciuni de binecuvântare pentru elevilor participanți. Părintele protopop Dragoș Munteanu a dat citire numelor celor desemnați câștigători, iar Înaltpreasfinția sa i-a premiat, binecuvântându-i și oferinde-le premii constând în diplome și daruri. Premii constând în diplome au primit și șapte dintre șefii de promoția ai liceelor din municipiul Roman, care au fost felicitați de Înaltpreasfinția sa și încurajați să continuie munca de cercetare în domeniile pentru care nutresc în mod special o înclinație deosebită.

Tot cu această ocazie, la acest eveniment au fost prezenți și primarii comunelor de pe raza administrativ-canonică a Protopopiatului Roman, care au fost felicitați pentru activitatea desfășurată de-a lungul anului în comunitățile locale unde activează, pentru sprijinul oferit cetățenilor și pentru lucrările întreprinse în plan cultural și religios. Tot acum, câteva zeci de cupluri care au conviețuit 50 de ani, ajungând să serbeze Nunta de aur, au primit binecuvântarea ierarhului în fața celor prezenți, fiind dați ca exemplu pentru generația tânără. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat felicitări părintelui protopop Dragoș Munteanu pentru organizarea acestui eveniment, cadrelor didactice și preoților, și a adresat un cuvânt tinerilor pe care i-a îndemnat să depună pasiune în tot ceea ce fac și întreprind, să păstreze tradițiile moștenite de la înaintași și să promoveze patrimoniul cultural și spiritual nemțean.

Pe tot parcursul concursului, elevii au primit apă, sucuri și alimente din partea Protopopiatului Roman.