Concursul „Răsună toaca la Lețcana”, la a II-a ediție

5 Decembrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în Parohia Lețcana, Protopopiatul Buhuși, s-a desfășurat duminică, 4 decembrie 2016, ediția a II-a a concursului „Răsună toaca la Lețcana”. An de an, în această parohie se desfășoară proiectul catehetic „Micul creștin talentat”, în cadrul căruia copii din parohie participă la cercul de desen religios, în perioada Postului mare, concretizat prin concursul și expozitia de desen cu tematică religioasă, iar în perioada postului Nașterii Domnului are loc concursul de bătut toaca intitulat „Răsună toaca la Lețcana”, aflat deja la cea de-a II-a ediție.

După săvârșirea Sfintei Liturghii din Duminica a XXVII-a după Rusalii, copiii participanți la acest concurs au încântat inimile credincioșilor prin măiestria lor de a bate toaca. Concursul a avut loc în paraclisul de iarnă cu hramul „Sf Nectarie și Izvorul Tămăduirii’’, în prezența membrilor consiliului și comitetului parohial, la el participând șase copii.  Tinerii creștini instruiți în „tainele toacei” de către părintele paroh Merlușcă Adrian, încurajați de apauzele credincioșilor, au introdus pe cei prezenți în atmosfera sfântă a sărbătorii Nașterii Domnului, prilej de rugăciune și comuniune cu Dumnezeu.  La final, toți participanții au primit diplome de participare, precum și câteva daruri.

 “Școala din parohia Lețcana este desființată datorită numărului mic de copii, de aceea încercăm să oferim copiilor o educație religioasă sănătoasă și concretizată prin fapte. În grupul catehetic ,, Micul creștin talentat “ sunt copii din familii monoparentale, orfani și din familii cu o situație financiară precară.  Deoarece în ziua prăznuirii Sf Ierarh Nicolae, elevii se află la cursuri, am oferit în această zi de Duminică tuturor copiilor paricipanți la activitate daruri, ca simbol al dragostei.  Prin activitățile pe cere le desfășurăm ne dorim ca fiii noștri duhovnicești să-și însușească și să cultive valorile spirituale ale credinței Ortodoxe” , a declarat parohul de la Lețcana.

 

 

Citește mai multe articole despre: Concursul, Rasuna, toaca, la, Letcana, a II-a, editie