Concursul Patriarhal Cultural Artistic „Unirea: libertate şi unitate”, la Roman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului Bacăului, joi, 15 martie 2018, în sediul Clubului Copiilor din Roman, a avut loc evaluarea proiectelor depuse de către parohiile care s-au înscris şi participat la Concursul Patriarhal Naţional Cultural Artistic intitulat ,,Unirea: libertate şi unitate”, implementat prin Biroul de catehizare eparhial. Perioada de desfășurare a acestui proiect a fost 1 decembrie 2017- 11 martie 2018, pe toate cele trei secţiuni ale sale: literară, artistică şi multimedia. Delegatul Înaltpreasfințitului părinte Arhiepiscop Ioachim a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural, care a asistat la corectarea proiectelor.

La nivelul Protopopiatului Roman a participat un număr de 11 parohii în colaborare cu unitățile de învățământ, impicând în proiect un număr de 572 de elevi. Copiii participanți, alături de preoți și cadre didactice au desfășurat în această perioadă acţiuni cultural-artisctice, literare, social - filantropice, patriotice și multimedia. Scopul concursului a fost de a-i educa pe copii în spiritul respectării valorilor tradiţionale şi al afirmării propriei identităţi naţionale,culturale şi religioase mai ales în acest an în care sărbătorim „Centenarul Marii Uniri de la 1918".

Astfel, în conformitate cu regulamentul de desfăşurare al concursului, proiectele depuse, au fost evaluate de către o comisie formată din: părintele Dragoș -Alexandru Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, părintele Ciocan Petronel, responsabil pentru activitățile catehetice în Protopopiatul Roman, părintele Lezeu Alexandru, profesor de religie la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" - Roman, doamna Ramona Cazacu, profesoară de limba și literatura română la Școala Generală „Calistrat Hogaș" - Roman și domnul Prisecaru Cristinel, profesor de educație vizuală în cadrul Clubului Copiilor – Roman.
         Parohiile participante au fost următoarele: ,„Sf.Gheorghe”- Roman, „Sfinții Voievozi" – Roman, „Ștefan cel Mare și Sfânt" - Roman, „Sf. Împărați Constantin și Elena” - Roman, „Sfântul Nicolae"- Roman, „Sf. Vasile cel Mare" - Roman, parohia Ghidion, parohia Stejaru, parohia Bătrânești, parohia Poienița și parohia Patricheni.
Aspectul cultural-artistic, consistenţa literară, secţiunea multimedia, dar şi finalitatea social-filantropică, au constituit criteriile de departajare.
Câştigătoare au fost desemnate proiectele implementate de către parohiile:
• Locul I - „Sfântul Gheorghe”- Roman, coordonatori ai proiectului fiind părintele prof. Claudiu-Constantin Maxim, doamna prof. Lucica Prăjescu și doaman prof. Paula Maftei;
• Locul al II-lea - Parohia Ghidion, coordonatori fiind părintele Vasilică Stan și doamna prof. Alina-Elena Stan;
• locul al III-lea – parohia „Sf.Vasile cel Mare" - Roman, coordonatori părintele Cătălin-Claudiu Miclăuș, părintele prof. Ionuț Amărinii, doamna prof. Mihaela-Dana Rusu și doamna prof. Mariana Cristea.
La final, părintele protopop Dragoș Munteanu a mulțumit membrilor juriului pentru implicarea în bunul mers al jurizării acestei etape a concursului, precum și conducerii Clubului Copiilor Roman pentru găzduire. Cele trei proiecte desemnate câștigătoare vor participa la etapa eparhială a concursului, conform calendarului stabilit.