Concert de muzică psaltică la Biblioteca ”Radu Rosetti” din Onești

Grupul ”Filomelos” a susținut un concert de muzică psaltică la Biblioteca ”Radu Rosetti” din Onești.

Sub genericul „Spre ziua cea neînserată”, la Biblioteca Municipială ”Radu Rosetti” din Onești, a avut loc vineri, 17 aprilie, un concert de cântări specifice perioadei pascale susținut de Grupul ”Filomelos”. Evenimentul a avut drept scop promovarea muzicii psaltice în rândul publicului oneștean. ”Proiect entuziast, construit cu mult curaj și dăruire, grupul „Filomelos” activează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și este alcătuit din elevi și studenți ai unor facultăți laice, care își propun să promoveze muzica psaltică”, a declarat preotul Petru Cautiș, coordonatorul acestei corale.

Biserica din Borzești, „Betleemul” unde Sfântul Ștefan cel Mare adeverește legenda stejarului din Borzești, este, din anul  2013, ecoul unde grupul ”Filomelos” își conturează existența. În tot parcursul său, grupul a avut binecuvântarea și susținerea ÎPS Ioachim  cu care a desfășurat numeroase proiecte. Cu spirit de dăruire, ”Filomelos” a adunat în recuzita sa o amplă activitate misionară atât la Borzești, cât și în bisericile din țară, promovând muzica psaltică și valorile naționale.